Violența atinge cote inimaginabile în țara noastră, iar asta o arată exemplele nelimitate care se întâmplă în jurul nostru, de la agresiuni în familie, în școli, pe stradă, până la cele de la locul de muncă și alte cadre formale. Recent, un caz extrem de trist a șocat o țară întreagă, după ce, o aangajată din Mehedinți, a mers la șef cu o solicitare. Soțul femeii denunță agresivitatea bărbatului și se roagă pentru viața soției sale.
Relația dintre angajați și angajatori nu este respectată în România, mai cu seamă, drepturile angajaților fiind deseori încălcate sau ignorate de către superiori. Acesta a fost și cazul unei femei de 38 de ani, din comuna Șimian, care s-a dus la șef să-și depună demisia, însă lucrurile au degenerat. Bărbatul nu a vrut să-i accepte demisia și, mai mult, a devenit extrem de agresiv, lovind-o cu toporul. Din cauza loviturior extreme, femeie angajată la un magazin, a reușit să scape și să ajungă acasă în condiții greu de imaginat, plină de sânge
”Geanta plină de sânge, volanul, scaunul, toate murdare de sânge, și înăuntru puteți vedea că totul este plin de sânge”, a povestit soțul femeii.
Bărbatul, șocat de tragedie, a dezvăluit cum i-a povestit soția sa că s-au desfășurat lucrurile. Potrivit acestuia, femeia i-ar fi cerut administratorului magazinului să-i accepte demisia, însă acesta a refuzat. Bărbatul a acuzat-o pe angajată că a furat o cafea, pentru a o ține blocată și a nu-i aproba cererea. Reticența bărbatului nu este singurul lucru rău din această poveste, astfel că, femeia a fost lovită cu toporul pe mâini.
”Și-a depus cererea pentru demisie acum patru zile, nu a vrut să o primească. I-a spus să meargă din nou luni sau marți. Ea când s-a dus acum, el a închis biroul și a bătut-o cu toporul. I-a spus că a furat un pachet de cafea. Ca motiv să o prindă, să nu își dea demisia, i-a rupt mâinile și a bătut-o cu toporul”, a mai povestit soțul.
Soțul angajatei a povestit cu durere imensă despre cele întâmplate, menționând că soția sa nu a fost niciodată agresată de el, iar acum, aceasta se află în pragul morții, din cauza unui necunoscut.
”Eu nu i-am dat niciodată o palmă! Rar familii să se înțeleagă cum m-am înțeles eu cu ea”, a declarat soțul cu ochii în lacrimi.
Acesta a povestit că nevasta sa a ajuns acasă cu ultimele puteri, iar la scurt timp, starea sa de sănătate s-a agravat extrem de tare, intrând în comă. Femeia a fost transferată la spital, iar medicii depun toate eforturile pentru a o salva. Poliția a deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe, iar patronul magazinului urmează să fie anchetat.
„ A fost adus o pacientă de 37 de ani, în stare agravată, cu o comă de gradul unu pe doi. Cu multiple leziuni, la nivelul membrelor inferioare, leziune coloană cervicală şi este în curs de investigaţie”, a declarat Elena Bololoi, purtător de cuvânt a spitalului.