Sedentarismul este unul dintre marii inamici ai menținerii unui stil de viață sănătos. O nouă cercetare realizată de o echipă de oameni de știință a dezvăluit câți pași trebuie să faci pe zi pentru a-ţi păstra greutatea. Vei fi surprins, numărul este mai mic decât ai crede.
În ultimii ani, sedentarismul caracterizează viața de zi cu zi a unui număr tot mai mare de persoane. În timpul serviciului petrecem câte opt sau nouă ore pe scaun, în fața unui calculator, ne relaxăm pe canapea uitându-ne la filme și seriale, ne facem drumurile prin oraș în mașină.
În aceste condiții, obezitatea este o problemă tot mai des întâlnită. Un studiu recent realizat de o echipă din Statele Unite a arătat cât de importantă este mișcarea în menținerea unei greutăți normale. Nu e nevoie de abonament la sală sau de ieșiri în parc la alergat, mersul este suficient.
„Oamenii chiar își pot reduce riscul de obezitate mergând mai mult pe jos”, a declarat autorul studiului, Dr. Evan Brittain, profesor asociat în cadrul diviziei de medicină cardiovasculară de la Vanderbilt University Medical Center din Nashville.
În cadrul studiului au fost analizate date strânse pe o durată de patru ani legate de activitatea și sănătatea de la peste 6.000 de participanți la Programul de cercetare All of Us al National Institutes of Health.
Cei care au participat la studiul publicat în revista Nature Magazine au purtat, cel puțin zece ore pe zi, dispozitive ce urmăresc activitatea fizică și care permiteau accesul cercetătorilor la dosarele lor electronice de sănătate pe parcursul mai multor ani.
„Studiul nostru a avut o medie de patru ani de monitorizare continuă a activității. Astfel, am putut să luăm în considerare totalitatea activității între momentul în care a început monitorizarea și momentul în care a fost diagnosticată o boală, ceea ce reprezintă un avantaj major, deoarece nu a trebuit să facem presupuneri cu privire la activitatea în timp, spre deosebire de toate studiile anterioare”, a declarat Brittain.
Subiecții au avut vârste cuprinse între 41 și 67 de ani, având niveluri ale indicelui de masă corporală de la 24,3, care este considerat în intervalul de greutate sănătoasă, la 32,9, care este considerat obez.
Datele au arătat că persoanele care mergeau zilnic în jur de 6,5 kilometri pe zi, adică echivalentul a 8.200 de pași, aveau șanse mai mici să dezvolte obezitate.
Un alt studiu realizat de o echipă din Spania a constatat că persoanele care fac 10.000 de pași pe zi își reduc riscul de demență cu 50%; riscul scade cu 25% cu doar 3.800 de pași pe zi.
„Activitatea fizică este pur și simplu absolut magnifică. Și când, dacă amesteci asta cu o dietă mai mult bazată pe plante, detensionarea, somnul suficient și conectarea cu ceilalți – aceasta este rețeta ta magică”, a declarat pentru CNN Dr. Andrew Freeman, director de prevenire cardiovasculară și wellness la National Jewish Health din Denver, într-un interviu anterior.
Citește și: Nu-ți place să bei apă? 10 recomandări prin care vei face totul să fie mai simplu