Câți kw consumă aerul condiționat pe oră, de fapt. Câți lei te costă 6 ore pe zi
Experții în energie au anunțat câți kw consumă aerul condiționat pe oră, de fapt. Ne aflăm în plină perioadă caniculară, astfel că aparatul de aer condiționat reprezintă o sursă reală de răcorire, însă mulți români se feresc să îl pornească pentru că se tem că factura de energie electrică va fi una mare. Așadar, câți lei te costă 6 ore de funcționarea a aerului condiționat pe zi, vezi în rândurile de mai jos.
Cât te costă folosirea aparatului de aer condiționat pe lună. Cât va fi factura pentru un aparat model A+
România se topește în aceste zile, astfel că mulți dintre români s-au gândit să pornească aparatul de aer condiționat din locuință. Mulți au rămas doar cu gândul, nu au pus în parctică ideea, de frică că aerul condiționat le va aduce o factură foarte mare, în contextul scumpirii energiei electrice.
Astfel, mulți dintre români, în aceste zile, și-au pus întrebarea câți kw consumă aerul condiționat pe oră. Astfel, specialiștii ne avertizează că, atunci când achiziționăm astfel de aparate, este necesar să cunoaștem puterea lor în KW de care dispun și din ce clasă energetică fac parte aparatele de aer condiționat.
Ce aparate de aer condiționat sunt cele mai economice
Detaliile spuse mai sus sunt extrem de importante pentru portofelele proprietarilor. Cunoscându-le, ne putem feri de facturile uriașe la energie electrică, atât pe timpul verii, dar și iarna, atunci când folosim aerul condiționat și pentru încălzirea casei.
Din start, trebuie precizat faptul că aparatele de aer condiționat care dispun de clasa energetică A sau A+ pot avea un consum mai mic cu până la 40% decât cele care fac parte din clasa energetică C sau D.
Cu cât aparatul este mai eficient energetic, cu atât consumul este mai mic
Specialiștii mai atrag atenția că, pentru un consum mai redus de curent al aparatului de aer condiționat, trebuie întotdeauna optat pentru cele mai multe eficiente unități din punct de vedere energetic.
Astfel, atunci când cumpărați aparate de aer condiționat trebuie întotdeauna să alegeți unități inverter, cu cea mare eficiență energetică, începând cu clasa A +, de preferință un +++.
Aparatele mai eficiente din punct de vedere energetic sunt mai scumpe
Chiar dacă sunt mai scumpe, odată cu scurgerea timpului veți constata că sunt mai economice decât cele mai puțin eficiente, economisind până la 40-60% în comparație cu unitățile convenționale.
Cei care se întreabă câți kw consumă aerul condiționat pe oră, răspunsul este unul foarte simplu. Exemplificăm cu un model de aparat de aer condiționat clasa A+. Cei care dețin un astfel de model, consumul este de 1,08 kw/h. Asta înseamnă că achitați 0.8 + 1.08 = 0.86 lei pe oră.
Câți kw consumă aerul condiționat pe lună
Dacă luăm în calcul că pe timpul verii aparatul este pornit, în medie, 6 ore pe zi, asta înseamnă 6 x 30 = 180 de ore pe lună. Astfel, calculul final este de 180 x 0.86 = 154 de lei pe lună, potrivit unei analize a antena 3.ro.