Câți bani vor primi femeile în concediul prenatal începând cu anul 2020
Concediul de maternitate reprezintă concediul de care beneficiază salariatele care urmează să nască. Durata acestui tip de concediu este fixă și are un total de 126 de zile, acest total de zile este împărțit pe două perioade: Concediul prenatal (63 de zile) și Concediul postnatal(63 de zile).
Căți bani vor primi femeile aflate în concediu prenatal începând cu 2020
Perioadele de timp oferite pentru Concediul prenatal și Concediul postnatal (sarcină și lăuzie) pot fi compensate între ele, cu permisiunea medicului. Singura condiție fiind ca perioada de timp pentru concediul postnatal să nu fie mai mică de 42 de zile. De asemenea, salariatele au opțiunea de a renunța la concediul prenatal, însă primele 42 de zile din concediul postnatal sunt obligatorii.
Concediul medical prenataleste acordat exclusiv pentru sarcină. Asta înseamnă că afecțiunile ce intervin pe perioada sarcinii dar fără o legătură cu aceasta nu sunt incluse în concediu. În cazul unei sarcini cu risc, este posibil ca perioada de timp alocată concediului prenatal să nu fie suficientă. În acest caz, medicul specialist poate elibera un certificat medical care îi dă dreptul salariatei la concediul medical obișnuit.
Condițiile acordării concediului de maternitate
A nu se face confuzie între acest tip de concediu și cel de creștere a copilului, care are o perioadă maximă de 2 ani (chiar 3 ani, în cazul copiilor cu handicap).
Condițiile acordării concediului de maternitate sunt prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
Cum se calculează îndemnizația de maternitate?
În anul 2019 îndemnizația de maternitate se calculează ca 85% din media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare.
De reținut faptul că îndemnizația de maternitate NU se impozitează, conform Codului Fiscal, Art. 42. Din îndemnizația de maternitate se reține doar CAS-ul. Îndemnizația aferentă concediului de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat, FNUASS (art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005). Calculul și plata îndemnizației de maternitate se fac pe baza certificatului medical eliberat potrivit legii, care constituie document justificativ pentru plată (art. 36 alin (1) din O.U.G. nr. 158/2005).
Plata îndemnizației se face lunar
Angajatorul va face lunar, calculul și plata îndemnizației de asigurări sociale sau cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, în cazul persoanelor care se află în raporturi de muncă sau de serviciu. De aceea, salariata are obligația de a prezenta la timp certificatul medical emis potrivit legii, nu mai târziu de data de 5 a lunii următoare celei pentru care s-a acordat concediul ( anexa nr. 1 din Ordinul M.S. și CNAS nr. 233/125/2006 coroborat cu art. 36 alin (2) din O.U.G. nr. 158/2005).
În mod normal, suma datorată cu titlul de îndemnizație de maternitate se scade din contribuția datorată de angajator către FNUASS pentru concedii și îndemnizații.