CFR Cluj se umple de bani de la noul sponsor. Campioana României continuă să „mute” decisiv, nu doar în plan sportiv. Echipa din Gruia dorește performanță în Champions League, dar și continuarea întâietății în Liga 1. De luni, clubul clujean va primi o sumă consistentă de la cea mai mare platformă socială de investiții din lume.
CFR Cluj are un nou sponsor, începând de luni, 5 iulie. Campioana își ia toate măsurile în încercarea de a își păstra supremația în Liga 1, dar și de a performa în Champions League. Sub conducerea noului antrenor, Marius Șumudică, echipa din Gruia a fost în cantonament, în Austria, unde a jucat și 5 partide amicale. Șumudică este determinat să schimbe garnitura formației, conform propriei viziuni. Din acest motiv, clujenii au renunțat deja la mai mulți jucători, inclusiv veterani de-ai echipei. Ultimul pe listă este atacantul Mario Rondon, căruia i s-a reziliat contractul.
Suntem bine, plecăm sănătoși acasă. Va trebui să tragem linie, să vedem la ce jucători renunțăm și dacă va trebui să renunțăm la anumiți jucători.
Mi-e și mie greu, aici am cunoscut echipa, încerc să-mi impun filosofia. Sper, chiar dacă timpul e dușmanul nostru, să fim bine, să formăm un grup puternic.
E greu, pun mult suflet. Toată lumea are așteptări, vin la echipa campioană, nu e ușor. N-avem voie să facem greșiți, trebuie să câștigăm campionatul, Supercupa și să ne calificăm în grupele europene, vreau să jucăm din trei în trei zile până în decembrie”, a transmis Marius Șumudică pentru site-ul oficial al clubului, la finalul cantonamentului din Austria.
Iar cum performanța e aproape imposibilă fără bani, clubul finanțat de Neluțu Varga a dat lovitura și în acest plan. Clujenii au, de luni, 5 iulie, un nou sponsor, platforma de investiții multi-active eToro. Aceasta a devenit noul sponsor principal al campioanei. Suma pe care clujenii o vor primi este de 1,8 milioane de euro pe an. În total, cumulat de la toți sponsorii, CFR Cluj colectează aproximativ 3 milioane de euro anual, o cifră remarcabilă pentru clubul condus de Neluțu Varga. Spre comparație, FCSB, principala rivală, adună „doar” 2,3 milioane de euro de la principalii sponsori, City Insurance și Betano, conform gsp.ro.
Suntem bucuroși să vă anunțăm că platforma globală de investiții multi-active eToro a devenit partenerul principal al Campioanei României! eToro este cea mai importantă platformă socială de investiții din lume, cu peste 20 de milioane de utilizatori înregistrați la nivel global”, se arată în comunicatul difuzat, luni, pe cfr1907.ro.
Compania israeliană eToro a fost înființată în 2007. Este unul dintre cei mai mari sponsori din Europa, compania având parteneriate cu mai multe cluburi de fotbal din Premier League, Bundesliga, Ligue 1 și Superliga daneză.
Suntem extrem de încântați să vă anunțăm că, începând de astăzi, clubul nostru trece la următorul nivel, familia CFR crește! Așa cum mereu am țintit locul 1 și nu ne-am mulțumit niciodată cu mai puțin, și partenerii noștri au fost și rămân cei mai buni în domeniile lor de activitate. eToro este un brand care nu mai are nevoie de prezentare, un brand global, care s-a alăturat proiectului CFR 1907 Cluj în drumul nostru spre performanță!”, a declarat și Marius Bilașco, managerul sportiv al celor de la CFR Cluj, conform sursei citate.
Marți, 6 iulie, clujenii vor debuta în noua ediție de Champions League. Ei vor întâlni în primul tur preliminar campioana Bosniei-Herțegovina, Borac Banja Luka. Partida tur va avea loc la Cluj, de la ora 20.00, iar returul se va disputa pe 13 iulie.