Cum își tratează România sportivii care reușesc să ducă numele țării peste hotare și să vină cu medalii și trofee îmbucurătoare acasă? Câți bani plătește statul pentru sportivii olimpici?
România s-a aflat pe podium la jocurile olimpice de multe ori, dar performanțele și truda din spate nu a fost răsplătită de stat așa cum s-a cuvenit. Mulți dintre cei aflați în această postură s-au plâns public de faptul că statul nu-i recompensează potrivit ori nici măcar nu le acordă respectul în urma reușitelor.
În spatele drapelului ridicat cu putere de sportivi se află multe dezamăgiri. David Popovici a simțit pe pielea lui această situație la doar 16 ani, înainte cu două săptămâni de startul Tokyo 2020, la Campionatul Europene rezervate juniorilor de la Roma.
Tânărul a fost lăudat în presa de specialitate ca fiind înotătorul-fenomen al România după ce a câștigat titlul mondial la 100 m liber cu un nou record mondial la juniori – 47:30.
Acesta a prezentat un timp bun inclusiv la seniori. La scurtă vreme, alte recorduri aduse tot de sportivii români surprindeau pe toată lumea. Unele din numele care au adus motive de bucurie românilor sunt: Mihai Gergely, Ștefan Cozma si Patrick Dinu.
„Pentru o medalie olimpică de aur statul român plătește sportivilor 70.000 €, clubul (de stat) mai poate da 35.000 € și COSR va plusa cu un automobil Toyota Camry (sponsor Tokyo2020). Un „argint” ar încasa 50.000 € și un „”bronz” 30.000. Sunt sumele dublate deja – promisiune presedinte Mihai Covaliu – de Guvern, conform Legii Sportului. Subt platite primele șase locuri, iar cele de pe podium beneficiaza de rente viagere”
Dorin Chioțea, jurnalist (Sursa: facebook.com)
Aceleași medalii câștigate în cadrul competiției Tokyo 2020 sunt plătite de alte state astfel: (Ordinea: Aur/Argint/Bronz)
SINGAPORE
1.000.000/ 500.000/ 250.000;
INDONEZIA
750.000/ 375.000/ 187.500;
KAZAHSTAN & AZERBAIDJAN
250.000/ 125.000/ 62.500;
ITALIA
166.000/ 83.000/ 55.000
UNGARIA
125.000/ 90.000/ 72.000
RUSIA
61.000/ 38.000/ 26.000
FRANTA
55.000/ 22.000/ 14.000
SUA
37.500/ 22.500/ 15.000
AFRICA DE SUD
37.000/ 19.000/ 7000
GERMANIA
22.000/ 17.000/ 11.000
CANADA
15.000/ 11.000/ 8.000
Celebrul sportiv a fost unul din cei care au mărturisit public de nenumărate ori faptul că anii de activitate și reușitele aduse României nu i-au adus nici măcar respectul. Acesta a subliniat că din punct de vedere financiar statul român nu își ajută această categorie pe cât ar trebui.
„Dintotdeauna mi-am dorit să câștig medalia de aur, este singura medalie din palmares care îmi lipsește. Am fost foarte aproape în 2004, am fost și favorit în 2008, atât la sol, cât și la sărituri, dar în continuare visul meu este viu, speranța moare ultima. Lupta va fi cu mine însumi, nu mă interesează de ceilalți concurenți. Fiecare competiție își are povestea și istoria ei. Am fost și favorit și am greșit, sau au fost anumite competiții unde nu am fost favorit și am câștigat”
Marian Drăgulescu