Cappadocia se află pe lista multora atunci când vine vorba despre concediu. Desigur că nu toată lumea își poate permite o vacanță aici, mai cu seamă românii care au o familie mare. Cu toate astea, există unele agenții de turism care au în prim-plan oferte pentru o plajă largă de viitori turiști. Peisajele spectaculoase de acolo au făcut numeroase vedete să ajungă în Cappadocia doar pentru anumite momente speciale pentru ei precum o cerere în căsătorie. Iată câți bani costă un concediu în Cappadocia.
Multe vedete de la noi au ales Cappadocia pentru a imortaliza un moment special pentru ei precum o logodnă. De asemenea, an de an numeroși turiști rămân fascinați de peisajele parcă scoase din povești din această regiune a Turciei.
Românii obișnuiți se gândesc mult înainte de a se bucura de concediu, mai cu seamă că mulți dintre ei se gândesc câți bani costă un concediu în Cappadocia de exemplu și economisesc și un an întreg pentru clipele de relaxare alături de familia lor.
Există totuși multe pachete oferite de agențiile de turism pentru Turcia. Cappadocia a devenit o destinație populară în special în ultimii ani.
Regiunea este cunoscută pe plan mondial pentru orașele subterane impresionante vechi de sute de ani sau pentru baloanele cu aer cald din care poți vedea o priveliște care îți taie răsuflarea.
Ofertele de vacanță pentru Cappadocia 2022 sunt numeroase, la prețuri accesibile. Pentru a sta la un hotel din Cappadocia trebuie să plătești 200 de lei de persoană. Dacă vrei să te plimbi preț de 120 de minute cu un balon cu aer cald trebuie să scoți din buzunar cel puțin 700 de lei, dar cu siguranță merită fiecare bănuț. Există și oferte pentru un sejur de 7 nopți la 304 euro de persoană.
În preț sunt incluse zborul cu avionul, taxele de aeroport, cazarea în cameră dublă la hoteluri de 4 şi 5 stele, 3 nopţi în Cappadocia şi 4 nopţi în regiunea Antalya, mic dejun, transferurile între aeroport şi hotel şi ghid vorbitor de limbă română.
În ofertă nu sunt incluse, prânzul, cina sau excursiile care se plătesc la fața locului. De asemenea, ai la îndemână pensiuni cochete în locul unui hotel de lux. În modul acesta ai putea să economisești câțiva euro pe care cu siguranță o să îi cheltuiești pe mici cadouri pentru cei dragi.
Cea mai veche înregistrare a numelui Cappadocia este de la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. Locul a apărut în inscripțiile trilingve scrise de doi regi din perioada timpurie a Imperiului Ahemenid ca fiind una din cele mai vechi țări ale Imperiului Persan.
Numele persan al său este Katpatuka, de origine incertă ce ar însemna: țara cailor frumoși. Cappadocia antică era renumită pentru creșterea cailor. Ea mai este menționată și în Noul Testament, în cartea Faptele Apostolilor 2:5-12, unde pare să fie sugerat faptul că cetățenii creștini din regiune erau ,,evrei cu frica lui Dumnezeu.”
Alexandru cel Mare a încercat să conducă zona după cucerirea Imperiului Persan. Regele capadochienilor a ajuns totuși un aristocrat persan care a extins granițele Regatului până la Marea Neagră.
Imperiul a fost împărțit după moartea lui Alexandru, iar Cappadocia a ajuns să fie condusă de Eumenes. Orașele subterane existente erau folosite de primii creștini pentru refugiu înainte de legiferarea creștinismului ca religie acceptată.