Câți bani costă cea mai ieftină jucărie de Paște. Copiii nu vor mai primi multe cadouri
Producătorii unora dintre cele mai populare jucării au tras un semnal de alarmă în această săptămână cu privire la criza globală a transportului maritim și la lipsa forței de muncă, care le limitează capacitatea de a menține magazinele aprovizionate pe tot parcursul sezonului de cumpărături, inclusiv pentru sărbătorile de Paște. În aceste prime patru luni din 2022, cel puțin doi dintre cei mai importanți directori executivi ai unor companii producătoare de jucării, au declarat că se tem că problemele lanțului de aprovizionare și prețurile exagerate care rezultă vor însemna că mulți copii nu vor primi jucăriile pe care și le doresc. De aceea, ei îi avertizează pe părinți să își facă din timp cumpărăturile de sărbători.
În 2022 până și jucăriile copiilor s-au scumpit
Părinții lipsiți de bani ar face bine să se pregătească pentru creșterea prețurilor la jucării în acest sezon de sărbători. Creșterile ar putea fi semnificative, au avertizat săptămâna aceasta cei mai mari doi producători de jucării. Anul acesta va exista o lipsă majoră de produse de jucărie, spun specialiștii din piață și CEO companiilor producătoare. Multe dintre aceste majorări se datorează, atât lipsei forței de muncă, dar și din cauza crizei globale a transportului maritim.
Efectele se regăsesc inclusiv pe piața românească în aceste zile, spun comerciații de jucării. Chiar dacă vorbim de Paște, mulți părinți au făcut un obicei în a le face cadouri copiilor și în această perioadă jucării, numai că prețurile din rafturi au crescut cu cel puțin 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Anul trecut un coș de cumpărături conținea cel puțin trei tipuri diferite de jucării. Astăzi cu 150 de lei nu mai poți pune mare lucru în coș. Astăzi, cu aceași bani poți pune cel mult două jucării. Fie că vorbim de jucării din plastic, sau lemn, sau cele mai complexe, majoritatea au prețurile mult mai mari. Puterea de cumpărare a scăzut dramatic chiar și față de perioada Crăciunului de anul trecut.
Pe piața românească majoritatea jucăriilor sunt de import, aproape 90% din piață, proporția covârșitoare fiind a celor de origine chineză. Și cum criza globală a transportului maritim nu s-a încheiat, este de la sine înțeles și de ce aceste majorări de prețuri cu amănuntul, când vine vorba de bucuria copiilor, jucăriile.
Piața internațională de jucării în declin
De exemplu, Ynon Kreiz, directorul executiv al producătorului Barbie Mattel, a declarat săptămâna aceasta, în cadrul unei teleconferințe privind rezultatele, că firma „gestionează provocările lanțului de aprovizionare global”. Printre acestea se numără creșterea costurilor de producție și de transport. În opinia oficialului aceste cauze vor duce la creșterea prețurilor în a doua jumătate a anului.
Un alt mare producător, Hasbro, a indicat, de asemenea, costurile de transport ca fiind unul dintre motivele principale ale creșterilor de preț. Și în cazul Hasbro vor intra în vigoare în a doua jumătate a anului, potrivit directorului executiv Brian Goldner.
Companiile nu au precizat cu cât vor crește prețurile. Experții în jucării spun că este posibil să vină o creștere de două cifre. Ca urmare a crizei, multe jucării sunt blocate peste hotare în depozitele fabricilor. Cauza este lipsa de containere de transport maritim și a creșterii costurilor de transport.