Câţi bani câştigă România dacă se califică la Euro 2020. Este cel mai mare premiu din istorie!

Câţi bani câştigă România dacă se califică la Euro 2020. Este cel mai mare premiu din istorie!
Meciul contra Islandei ar putea fi decisiv pentru viitorul acestei generaţii

România joacă în această seară, ora 21:45, contra Islandei, la Reykjavik, meci baraj pentru calificarea la Euro 2020 (n.r. – competiţie care şi-a păstrat denumirea iniţială, deşi a fost mutată în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus). Este cu siguranţă unul dintre cele mai importante meciuri ale echipei naţionale din ultimii ani. Pentru orice microbist din România, calificarea la un nou turneu final este extrem de importantă. Dar pentru a înţelege mai bine cât de important este meciul de joi seară, trebuie să privim şi miza financiară.

9,25 milioane de euro doar pentru calificarea în grupele Euro 2020

Pentru fotbalul românesc, aflat în colaps din cauza rezultatelor slabe din ultimii ani, calificarea la Euro 2020 ar fi o mare gură de oxigen. Mai ales în condiţiile în care UEFA a stabilit cele mai mari premii din istorie pentru turneul continental. Bugetul de premiere a crescut cu 23 de procente faţă de Euro 2016, la care a participat şi România.

Astfel că România poate obţine din start o mică avere. Doar dacă trece de Islanda în seara asta şi, mai apoi, de învingătoarea dintre Ungaria şi Bulgaria. Suma garantată doar pentru calificarea la Euro 2020 este de 9,25 milioane de euro. Suma poate creşte în funcţie de rezultatele pe care le va obţine România în faza grupelor. 1,5 milioane de euro se acordă pentru fiecare victorie obţinută în faza grupelor. Plus 750.000 de euro pentru fiecare remiză. Desigur, există premii şi pentru calificarea în fazele superioare ale competiţiei. Astfel că învingătoarea poate ajunge la venituri totale de 34 de milioane de euro. În vreme ce în 2016 s-a acordat un maximum de 27 de milioane de euro.

Mirel Rădoi este în faţa celui mai important meci din mandatul său

Pentru România, miza financiară abia aici începe. Pentru că Bucureştiul este printre cele 12 oraşe gazdă ale Euro 2020. Iar prezenţa „tricolorilor” ar garanta un interes mult mai mare în capitală pentru competiţie. Iar din grupa cu Olanda, Austria şi Ucraina, calificarea pare la îndemână. Iar meciul din optimi ar fi tot în Bucureşti. Deci veniturile ar putea fi uriaşe pentru Capitală.

În fine, un alt aspect important care ar ridica financiar fotbalul românesc ar fi cel legat de cotele jucătorilor. Calificarea la Euro 2020 ar putea asigura o adevărată explozie a sumelor care se pot încasa pe fotbaliştii români, în special cei tineri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI