Câți bani câștigă Dan Negru ca profesor de jurnalism. Incredibil ce sume primește

de: Bișinicu Andreea
25 12. 2021

Dan Negru este unul dintre cei mai apreciați și titrați prezentatori TV din România. Regele Audiențelor  se bucură de un succes colosal de mai bine de 20 de ani, de când găzduiește Revelionul Starurilor de la Antena 1. Deși onorariul său este unul destul de cochet, banii pe care-i câștigă ca profesor de jurnalism sunt foarte puțini. Vedeta a mărturisit ce sume primește.

Dan Negru primește 30 de lei ca profesor de jurnalism

Are o carieră impresionantă ce se întinde pe mai bine de 20 de ani. Mănâncă televiziunea pe pâine, iar carisma, diplomația și sinceritatea l-au propulsat în topul prezentatorilor TV preferați ai românilor de pretutindeni.

Dan Negru este regele incontestabil al audiențelor, iar, cu toate acestea, „salariul” pe care-l primește ca profesor de jurnalism este infim.

Potrivit jurnaliștilor de la impact.ro, vedeta de la Antena 1 ar câștiga 1.500 euro la evenimente, însă atunci când vine vorba de remunerarea cursurilor de jurnalism pe care le ține, Dan Negru ar primi suma modică de 30 de lei.

Cu toate acestea, prezentatorul TV nu pare să fie deranjat de situație, mărturisind că nu o face pentru bani, ci din plăcerea de a transmite, mai departe, cunoștiințele sale generației viitoare.

 „O fac doar din plăcere, nu pentru bani”, a declarat Regele Audiențelor Dan Negru, în exclusivitate pentru impact.ro.

Dan Negru câștigă sume frumoase de bani din imobiliare și agricultură

Ambițios, perfecționist, calculat și chibzuit, Dan Negru este un bun strateg și un om de afaceri prosper. Prezentatorul emisiunii Next Star produce mii de euro, anual, din agricultură.

Vedeta a moștenit de la bunicii săi un teren de zeci de hectare, pe lângă Timișoara. Regele Audiențelor din România se ocupă personal de strângerea recoltei, pe care o vinde la siloz.

„Strânge recolta cu muncitorii, angajați cu ziua. Dan muncește aici, în fiecare an, supraveghează seceratul, apoi vinde grâul și porumbul cu tona, la siloz”, ne-au spus apropiații lui Dan Negru.

Veniturile lui Dan Negru sunt completate de investițiile pe care le-a făcut în domeniul imobiliar, atât în Capitală, cât și în Timișoara, orașul său natal. În 2009 a înălțat o clădire cu o suprafaţă de 1.300 mp, în zona Mall Vitan din București, încă două clădiri la Unirii, iar în 2017 muncea de zor pe un şantier din Nordul Capitalei.

„Pentru fiecare clădire a scos din buzunar peste 100.000 de euro. Nu a făcut niciodată împrumuturi bancare, investește tot ce câștigă din televiziune și din chirii. Dan a cumpărat în Timișoara un teren, cu suma de 40.000 de euro, construiește câteva vile, lucrările sunt în toi”, au dezvăluit apropiații lui Dan Negru pentru sursa citată.

Dan Negru ar fi investit suma colosală de 100.000 de euro pentru fiecare clădire ridicată. Prezentatorul TV se poate lăuda cu faptul că are un fler extraordinar la afaceri, dat fiind faptul că nu a făcut niciodată împrumut pentru un credit la bancă, ci a investit toți banii câștigați din televiziune și chirii.