Mai sunt câteva zile până la Euro 2020. Bucureștiul, pentru prima dată în istoria competiției, va găzdui patru meciuri. Odată cu relaxarea restricțiilor, FRF a anunțat și câți fani vor fi în gradenele Arenei Naționale. Asta înseamnă bani, încasați de la spectatori, dar și prin cei cheltuiți de suporterii echipelor participante.
Euro 2020 este stabilit pentru start. Coronavirus a readus Euro 2020 înapoi în 2021. Cele 24 de echipe vor juca în în 11 orașe gazdă. Oficialii UEFA, organizatoarea turneului, au anunțat că orașele Dublin și Bilbao au renunțat la program în aprilie și au adăugat Sevilia.
București, Londra, Glasgow și Roma, sunt printre cele 11 gazde Euro 2020 pentru turneul cu 24 de echipe, care va avea loc între 11 iunie și 11 iulie. Este pentru prima dată când turneul european de fotbal se dispută în 11 capitale din Europa. Cel de-al 16-lea Campionat European UEFA se desfășoară în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 și, pentru a sărbători cea de-a 60-a aniversare a turneului, 11 orașe de pe continent au fost selectate ca și gazde. Conform UEFA, stadioanele pe care se vor juca meciurile din această ediție sunt următoarele:
Stadio Olimpico din Roma va găzdui meciul de deschidere pe 11 iunie, în timp ce stadionul național din Anglia, Wembley, va organiza semifinalele. Tot pe Wembley se va juca și meciul din șaisprezecimi, care inițial era programat să aibă loc la Dublin. Ca urmare a organizării paneuropene, nicio națiune nu a primit un loc automat, toate cele 55 de echipe participând în procesul de calificare.
Pe 11 iunie se dă startul Euro 2020. Bucureștiul va găzdui patru meciuri pe Arena Națională. Trei meciuri se vor juca în grupe, iar al patrulea va fi în optimile de finală. Odată cu relaxarea restricțiilor, FRF a anunțat și câți suporteri vor putea participa la toate cele patru meciuri. Conform deciziei vor participa 13 000 de spectatori in tribune, adica 25% din capacitatea Arenei Nationale.
În mod normal, dacă capacitatea stadionului ar fi fost de 100%, banii câștigați de București ar fi fost în jurul valorii de 14,2 milioane de euro. Dar, datorită restricțiilor, sumele vor fi mult mai mici. Este doar o mică parte din suma de 117 milioane de euro estimată a fi generată de eveniment în toate orașele care găzduiesc evenimentul.
Suma este de aproximativ patru ori mai mică decât în condiții normale, având în vedere restricțiile. Conform unor estimări făcute de Pitchinvasion.net, la București se așteaptă venituri suplimentare de 3,6 milioane de euro pentru restaurantele, puburile și hotelurile din oraș.
Bucureștiul va găzdui trei jocuri în grupe și un meci în optimile de finală în iunie, primul fiind programat pentru duminică, 13 iunie. Aproximativ 13.000-15.000 de suporteri sunt așteptați pentru jocurile din grupă, în timp ce numărul se va dubla pentru jocul din șaisprezecimi. Cele trei meciuri din Grupa C, care se joacă la București, vor aduce echipele Austriei, Olandei, Ucrainei și echipa din Macedonia de Nord.