Câți bani a primit Gina Pistol pentru a poza în Playboy: ‘Mi-a zis că e iubita unui fotbalist’
Astăzi, este una dintre cele mai cunoscute femei din România, gazda competiției culinare „Chefi la cuțite” de la Antena 1. Puțini își amintesc, însă, cum a debutat superba blondă în showbiz, acum aproape două decenii. Cum a ajuns Gina Pistol să pozeze în Playboy și câți bani a primit pentru primul său pictorial.
„Toată lumea a fost împotriva ei”
Gina Pistol nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se poate mândri cu o carieră impresionantă în televiziune, fiind gazda show-ului culinar „Chefi la cuțite” de la Antena 1 care a ajuns la sezonul cu numărul zece și se bucură de un succes uriaș în rândul publicului de la noi din țară.
Drumul său spre celebritate a început acum aproape două decenii, cu un casting organizat la Teatrul Giulești din București de reprezentanții unei cunoscute reviste pentru bărbați. Printre domnișoarele ce sperau la șansa de a se afirma era și Gina Pistol. Blonda nu a reușit să impresioneze „juriul”, o singură persoană văzându-i adevăratul potențial – Silviu Dan Boerescu, șeful Playboy România.
„Toată lumea, inclusiv Florin Călinescu, a fost împotriva ei, preferând o fată mult mai provocatoare. M-am opus din răsputeri şi, până la urmă, mi-am impus punctul de vedere. Gina a plâns, de emoţii, la primul pictorial.
Altă dată, la o deplasare la Herculane, în hotel era şi o echipă de fotbal, aflată în cantonament. Au înnebunit-o cu telefoanele în cameră, aşa că, până la urmă, am făcut schimb de camere şi am început eu să răspund la telefon. Dezamăgiţi, fotbaliştii au renunţat să mai sune după cinci minute. Cu altă ocazie, mergând cu Gina la Cluj, a scăpat şoferul de confiscarea permisului, coborând din maşină şi dând un autograf pe carnetul de amenzi al poliţistului”, a povestit Boerescu, într-un interviu oferit Click.
Câți bani a primit Gina Pistol pentru a poza în Playboy
Se pare că actuala vedetă Antena 1 și-a dorit extraordinar de mult șansa să apară în celebra revistă, spunându-i lui Silviu Boerescu, despre care aflase că era fan Steaua, că era iubita unui fotbalist.
„Gina Pistol a venit de pe stradă, aflase de undeva că sunt stelist și mi-a zis că e iubita unui jucător. Nu a contat asta, dar am luat-o pentru că mi s-a părut Marilyn Monroe a noastră”, a continuat acesta, potrivit sursei citate.
În cadrul aceluiași interviu, Boerescu a dezvăluit și câți bani a primit Gina Pistol pentru a poza în Playboy, suma fiind una surprinzător de mică: „A luat foarte puțin, până în 1.000 de dolari”.