16 apr. 2023 | 19:10

Câte zile rezistă sarmalele în frigider, de fapt. Este interzis să le consumi după această dată

Diverse
Câte zile rezistă sarmalele în frigider, de fapt. Este interzis să le consumi după această dată
Cate zile rezista sarmalele in frigider

Românii obișnuiesc să gătească de sărbători mai mult decât pot mânca, astfel că multe dintre alimente ajung la gunoi. Pentru a evita asta, astăzi vă dezvăluim câte zile rezistă sarmalele în frigider, de fapt. Este interzis să le consumi după această dată.

Nu arunca sarmalele. Poți să le congelezi și să le consumi altădată. Cât rezistă la congelator

Sarmalele sunt nelipsite de pe masa românilor de fiecare sărbătoare. Sarmalele sunt felul preferat al românilor, astfel că nu lipsesc nici de la nunți sau botezuri.

De regulă, românii pregătesc de sărbători mai multă mâncare decât pot consuma, iar noi, astăzi, vă dezvăluim cum puteți păstra sarmalele mai mult timp.

În ce recipiente se păstrează sarmalele

Pentru a rezista cât mai mult delicioasele sarmale, este necesar să puneți preparatul în recipiente etanșe de mică adâncime sau să le înfășurați etanș cu folie de aluminiu sau folie de plastic.

Astfel, sarmalele, depozitate corespunzător, vor rezista între trei şi cinci zile la frigider. După această perioadă riscul de a face toxiinfecție alimentară crește.

Cât timp rezistă sarmalele la congelator

De cele mai multe ori, gospodinele obișnuiesc să congeleze acest preparat culinar, timpul de păstrare fiind astfel mult mai mare. Pentru a prelungi și mai mult termenul de valabilitate al preparatului, cel mai bine este să-l băgați la congelator, iar sarmalele se vor menține la cea mai bună calitate chiar și timp de 10 luni până la un an, însă vor fi bune de consumat chiar și după această perioadă.

Sarmalele se lasă la dezghețat peste noapte în frigider sau timp de câteva ore, după care se încălzesc și se pot consuma cu încredere. Sub nicio formă sarmalele nu se decongelează la temperatura camerei peste noapte, pentru că carnea se va strica.

Cât sunt bune sarmalele după ce au fost scoase de la congelator

După ce au fost scoase de la congelator, sarmalele pot fi păstrate încă trei până la patru zile la frigider.

Cei care își vor congela sarmalele mai trebuie să știe că dacă le-au decongelat direct din congelator în cuptorul cu microunde sau în apă rece, atunci acestea trebuie consumate imediat.

Pe de altă parte, nutriționiștii au numai vorbe de bine despre sarmale, cu condiția ca materia primă din care sunt făcute să nu fie grasă.

Mihaela Bilic: sarmalele, mâncarea completă

 „Sarmalele sunt un fel de mâncare completă, care aduc împreună toate cele trei categorii principale de nutrienți: proteine și grăsimi din carne, carbohidrați din orez și multă varză, adică legume.

Singura recomandare este să alegem carnea slabă pentru tocat, pulpa de porc, și să le fierbem, în borș, zeamă de varză, suc de roșii, nu în ulei.

Atenție și la cantitatea de costiță, slănină, pe care le punem în oală. De dorit, să fie gătite în abur, nu în grăsime”, a spus Mihaela Bilic.