Câte mii de români s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva până ieri, 13 octombrie

de: Năstase Mirabela
14 10. 2021

Iată câte mii de români s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, la Iași, până ieri, 13 octombrie. Numărul este cu adevărat impresionant. Racla a fost scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane încă de la finalul săptămânii trecute, deși Cuvioasa este prăznuită azi.

Câte mii de români s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva până ieri

Primarul din Iași, Mihai Chirică, a spus că pelerinajul se derulează fără restricții. Astfel că până azi, ziua de hram a Sfintei Parascheva, la racla cu moaşte, pusă pe baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane, s-au închinat circa 52.000 de persoane. În aşteptare erau ieri aproximativ 1.400 de persoane, timpul de aşteptare la rând fiind de circa o oră şi jumătate – două ore, a notat ziaruldeiasi.ro.

De menționat este că reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au solicitat să organizeze pelerinajul fără nici un fel de restricţii, iar Mihai Chirica, primarul din Iaşi, nu s-a opus.

”Nu dorim nici un fel de restricţionare a pelerinilor, pe nici un fel de criterii. Pelerinajul se va desfăşura în aer liber, accesul se va face, ca şi anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieşire. Nu ar trebui, aşadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic”, a spus preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Mii de persoane au asistat azi la Sfânta Liturghie

Și azi câteva mii de persoane au asistat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în vreme ce peste cinci mii de pelerini au stat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei.

La slujba de la Iaşi au participat și IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Din Republica Moldova sunt prezenţi PS Antonie, Episcop de Bălţi şi PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

De menționat este că ceremonia religioasă s-a desfășurat în condiţii speciale din cauza restricţiilor impuse de pandemia Covid-19.

Pe pietonalul din faţa scenei unde s-a desfălșurat Sfânta Liturghie au fost amplasate sute de scaune, în vreme ce în zona Catedralei s-au montat ecrane uriaşe pe care credincioşii pot urmări evenimentul.

De menționat este că slujba cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi s-a ținut pe pietonalul Ştefan cel Mare, în dreptul Catedralei Mitropolitane. A fost oficiată de un sobor de 18 preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.