Anca Neacșu și Iana Novac, solistele trupei A.S.I.A., ne-au oferit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, un interviu, la dublu, despre muzică, prietenie și secrete de frumusețe. Cu acest prilej, am aflat câte kilograme cântărește Anca Neacșu la 44 de ani, deși nu ține diete, dar și la ce truc ieftin și la îndemâna oricui apelează Iana pentru un ten impecabil.
Cele două soliste ale trupei A.S.I.A. sunt preocupate de imagine. În interviul, la dublu, în exclusivitate pentru Playtech Știri, ele ne-au vândut câteva ponturi. Iată care sunt secretele solistei Iana Novac:
„Cel mai important secret, pe care îl știm cu toate, ca să spun așa, este demachierea, care este absolut obligatorie. Eu, de exemplu, m-am împăcat cu cremele naturiste. În momentul de față, am găsit o cremă care nu e naturistă, dar care face foarte bine, trebuie să mai schimbăm câte ceva, în timp. Nu știu câtă apă beau zilnic, cred că mai mult de doi litri, ca să mă hidratez. Când nu apuc să beau apă, văd pe fața mea, imediat îmi dau seama că nu sunt hidratată suficient. În vremurile în care trăim, avem acces la această tehnologie modernă și avem aceste clinici care ne oferă atât de multe șanse, ca să ne menținem tinere. Eu, de exemplu, nu mă sfiesc să spun că intervin la ridurile de expresie. Din prea multă pasiune pentru cântat, apar acele ridulețe, pe care le țin în frâu cu mici injectări cu botox, pe care le recomand cu încredere tuturor femeilor și nu numai”.
Anca Neacșu este și adepta rețetelor naturiste, chiar dacă, la un moment dat, era să rămână fără podoaba capilară.
„În general, artiștii cântăreți sunt mult mai expresivi, ei se exprimă și cu față și cu vocea, ai tendința să ai mai multe grimase pe față, față de un om obișnuit, față de un alt om cu altă meserie. Rețete naturiste? Vreți să facem o glumiță? Sora mea a zis să-mi dea o rețetă pentru păr. Multe fete mă întreabă cum îmi mențin părul lung și nu am meșe… Sora mea îmi zice: ”Hai, să-ți dau o rețetă să vezi ce păr strălucitor îți face, cu ou, miere și scorțișoară!”. Miroseam a prăjiturică și era să îmi cadă tot părul din cap. S-a întârit, zici că aveam opinci pe cap. Rețete naturiste să știi că mai folosesc, măști, sora mea le știe, ea e cu vitaminele, ea îmi spune să mai pun un fruct pe față, căpșune, banane, am notate în telefon, dar nu pot să spun că mă țin de ele”, ne-a declarat ea, pentru Playtech Știri.
Iar Iana are un mic secret, la îndemâna oricui, pentru un ten impecabil:
„Luăm un ouă, dăm la o parte gălbenușul, care nu ne folosește la absolut nimic, batem albușul foarte bine și îl întindem pe față, după care spălăm fața cu apă călduță. Este ca o mască de lifting foarte bună”.
Cele două artiste, care sunt colege în A.S.I.A., dar care au și cariere solo, ne-au vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, și despre concertele importante pe care le vor susține cu trupa:
„S-a relansat trupa. Avem concerte, avem și un turneu, anul viitor, în februarie, în America. Și eu și Iana avem și cariere solo, încercăm să împăcăm calendarul, știți că se mai și sincronizează, câteodată, însă trupa A.S.I.A. are concerte în iulie, în august, în septembrie, dar și la anul. Vă dăm întâlnire la cele mai importante festivaluri din țară, în luna iulie, la „Nostalgia” și la ”Electric Castle”. Mai sunt și alte spectacole, mai avem în Timișoara, Iași, Brașov și în Cluj.”
Cântăreața Anca Neacșu are o talie de invidiat, la 44 de ani, deși susține că nu ține cură de slăbire:
„Nu am ținut niciodată, în viața mea, cură de slăbire. Mie mi se pare că și eu și fetele suntem neschimbate, toată lumea ne zice și niciuna nu ține cură de slăbire. Ultima dată când m-am cântărit aveam 49 de kilograme, dar parcă n-am avut doar atât. Noi am cântat împreună mulți ani, eu știu că am avut 55-54 de kilograme toată viața, dar, dacă tu, Iana, zici că aveam și 51, nu știu… N-am ținut cură, probabil, viața…Habar n-am…”.
Artiștii se îndură mai greu să plece vara în concedii, fiind exact perioada în care organizatorii de spectacole îi tentează cu contracte bănoase. Este și cazul celor două soliste de top.
„Avem un calendar foarte aglomerat, foarte multe evenimente și e foarte greu să-ți găsești un timp și să zici: „Măi, plec eu, apoi pleacă Anca”. Trebuie să stabilim împreună, încă nu am stabilit. Suntem dornice de evenimente, ne bucurăm de refacerea, revenirea pe scenă a trupei, chiar nu ne gândim la vacanțe. Oricum, noi ne luăm câteva zile, nu ducem dorul unei vacanțe”, ne-a mai declarat Iana, pentru Playtech Știri.
Cât o privește pe Anca, ea susține că în turnee reușește cu brio să îmbine utilul cu plăcutul:
„Un artist se bucură de deplasări, le poate considera ca niște minivacanțe. Noi plecăm….Am plecat de curând cu avionul la Timișoara, am râs, am cântat, am mâncat, am băut cafele. Dacă îți propui, să zicem că până acum depindeai doar tu de tine, și iei hotărârea să pleci, dar, dacă te sună un organizator și îți dă 6 -7 spectacole, te cam doare inima… Te doare inima însă și pentru timpul tău, vrei și tu să te relaxezi. În momentul acela trebuie să decizi. Eu în momentul acela decid…Plec mâine că atunci e momentul…”.
Anca Neacșu are sute de amintiri, din lungile deplasări cu ale sale colege de scenă. La un moment dat, a greșit camera de hotel:
„Eu m-am dus peste cineva în cameră, peste un bărbat. O să preia toată lumea, dacă spun asta. Eu stăteam cu Sorana în cameră, două cu două stăteam, și ne grăbeam să ne machiem și am nimerit în altă cameră, peste cineva. Am zis: ”Scuze, scuze!”. Doar am greșit camera, atât. Avem o grămadă de amintiri, timp petrecut împreună. Avem amintiri și de când cântam amândouă, eram la Brașov…Iana, tu o luai la dreapta, la stânga, apropo de hoteluri…”
Trupa A.S.I.A. se bucură de succes, revenirea pe scenă, după o pauză de peste 20 de ani, fiind primită cu entuziasm de fanii nostalgici.
„Am avut bucuria să avem doar fani înrăiți, dar potoliți. Adică, ne-au urmat peste tot, primeam de la fiecare apariție poze. Avem 3 Fan Club A.S.I.A., făcute noi, nu că au rămas, ci făcute noi…Fanii noștri sunt extrem de eleganți, extrem de maturi, de educați. Cine nu cunoaște piesele trupei A.S.I.A., în țara asta? Și generația asta care vine din urmă și ei știu piesele, este o mare bucurie să vedem lucru acesta. Tocmai de aceea a fost făcută revenirea trupei pe scenă, pentru că această muzică nu că nu va muri niciodată, ea nu moare. În momentul în care am plecat a tot continuat să existe. Dar, de ce să cânte banda și să nu cântăm noi?”, ni s-a mai confesat Iana Novac, exclusiv pentru Playtech Știri.