03 feb. 2020 | 19:47

Câte iubite a avut Mihai Bendeac, în afară de Roxana Vancea. Puțină lume știe de ele

Știri generale
Câte iubite a avut Mihai Bendeac, în afară de Roxana Vancea. Puțină lume știe de ele
Cine era, de fapt, omul străzii ajutat de Mihai Bendeac. Vedeta Antena 1 a plâns cu lacrimi amare

Pe Mihai Bendeac toți îl știu, Carismatiul actor s-a născut la data de 16 februarie 1983 în București. Puțini știu despre el că a ales actoria, după ce a citit o carte despre Toma Caragiu. După absolvirea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, Mihai Bendeac  avut roluri importante în piese de teatru, dar și pe marile ecrane. Subiectul ”femei” este unul aparte însă pentru el.

Câte iubite a avut Mihai Bendeac, în afară de Roxana Vancea

Mihai Bendeac este inconfundabil prin spiritul viu și efervescent pe care îl are, prin faptul că nu dorește să se conformeze ”mediocrității” televiziunii, după cum a susținut în nenumărate rânduri. Crede cu tărie că cheia succesului constă în urmarea unui plan, până la obsesie.

Femeile din viața lui Mihai Bendeac reprezintă un subiect aparte. Acesta recunoaște că a fost îndrăgostit cândva de o starletă porno, pe care a apreciat-o pentru dăruirea cu care se implică în munca sa. De asemenea, lui Bendeac îi plac femeile independente, inteșigente, iar plafonarea nu este o opțiune. Despre sine, acesta crede că nu poate avea o căsnicie și nici copii, dat fiind faptul că după ce cucerește o femeie își pierde interesul pentru a avea o relație cu respectiva. Totuși, de-a lungul timpului, actorul Mihai Bendeac se poate lăuda cu relațiile pe care le-a avut cu femei celebre din România, precum Roxana Vancea, Mirela Zeta, Sore, Andreea Popescu şi Celia.

Sore, fosta iubită a lui Bendeac

S-a iubit cu femei celebre din România

Mirela Zeta i-a fost parteneră timp de doi ani, în perioada facultăţii. Despre ea, actorul spune că avut multe de învățat de la ea. Legat de zvonurile cu Loredana Marin, soția lui Bodo de la Proconsul, se pare că artistul nici habar nu avea de relația pe care aceasta o avea la acea vreme. A fost logodit de patru ori, deși nu a simțit că vrea să-și împartă viața cu cineva. De altfel, acesta a mărturisit că nu se vede locuind mai mult de cinci zile cu o femeie, având nevoie de ”libertate” și de momentele sale de intimitate. Singura dată când s-a gândit mai serios la însurătoare, a fost doar în facultate, dar gândul nu a poposit în mintea lui mai multe de 20 de minute.

Celia, pe lista lui Bendeac

Cu toate acestea, o relație incendiară și plină de umor a fost cea cu artista Sore, relație care a durat câteva luni. Pe atunci, artista făcea parte din trupa Crazy Win, iar Bendeac era la celebra emisiune ”Mondenii”, de la Prima TV. Conform zvonurilor, despărțirea a avut loc după ce au apărut public poze deocheate cu Mihai Bendeac în prim-plan.

Bendeac și Roxana Vancea

Bendeac și Roxana Vancea

În 2011, Mihai Bendeac a avut o relație cu năbădăi, alături de Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei. A urmat apoi o poveste de dragoste cu ceșia, care a recunoscut că și-ar dori un bărbat căre să-i fie mereu alături. Pentru că Bendeac nu corespundea din acest punct de vedere, cei doi au pus capăt relației prietenește. Urmează apoi Roxana Vancea, următoarea cucerire a actorului. Ea și-a tatuat atunco numele lui Mihai pe mână, iar actorul și-a tatuat pe degetul inelar stând ”Never” (n.red. niciodată).

PlaySport
WOW! Mădălina Ghenea n-a mai apărut niciodată așa! Cum s-a lăsat pozată pe străzile din Veneția
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
Diana ȘOȘOACĂ, în ipostaze provocatoare! Imagini din tinerețe care au scăpat pe internet
Digi24
O studentă le-a spus prietenilor că era încântată de o primă întâlnire. A doua zi, un picior de-al ei a fost descoperit într-un parc
Cancan.ro
Nu e o glumă! Meghan Markle s-a apucat să vândă dulceață de căpșuni 😲
Stirile PROTV
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Romania TV
Alina Sorescu a dat MAREA VESTE înainte de Paşte
Capital.ro
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
EVZ.ro
Reguli noi pentru românii care obțin venituri din chirii. Cum se stabilește impozitul
Adevarul
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
BZI.ro
Cât costă sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu? Este model american de lux, din lemn masiv – FOTO
Spynews.ro
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Ce preț are sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu. Este un model unicat și de lux
Redactia.ro
Se pregătește ”nota de plată”! Ce riscă Ronald Araujo, după gesturile făcute la adresa lui Istvan Kovacs
Digisport.ro
Pepe a dezvăluit ce etnie are. Nici soția sa nu este româncă: „Mi s-a spus că sunt mai focos decât un român”
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit
Digi24
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Digi24
Nadia Comăneci, apariție-surpriză la București. Cum și cu cine s-a afișat fosta mare gimnastă
Unica.ro
Sume astronomice la MasterChef. Cât primesc Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu
EVZ.ro
Un cățel de usturoi seara. Cum se consumă și la ce ajută
Spynews
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Capital.ro
Horoscop celest 2024. Mesajul de la îngerul tău păzitor pentru succes și împlinire personală
Antena 3
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Plătim pentru orice...”...”
Avantaje
Pensiile ÎNTÂRZIE în luna MAI. CÂND se dau PENSIILE de PAȘTE
Mediaflux
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro