Cătălin Zmărănescu, transfigurat total de Survivor România. E ireal cât de mult a slăbit, te vei speria
Concurenții de la Survivor România 2022 au avut parte de una dintre cele mai spectaculoase surprize din cadrul competiției din Republica Dominicană. Războinicii și Faimoșii se pregătesc de etapa unificării, însă, înainte de asta, prezentatorul Daniel Pavel i-a supus pe toți probei cântarului. Cât de mult au slăbit participanții de la Survivor 2022 în doar câteva luni. Zmărăndescu ar fi bătut orice record.
Cât de mult au slăbit concurenții de la Survivor România 2022
Duminică, 27 martie, a fost o ediție de neuitat pentru concurenții de la Survivor România 2022. În prag de unificare, prezentatorul Daniel Pavel le-a pregătit o surpriză uriașă concurenților. Războinicilor și Faimoșilor li s-a adus un cântar, pentru a vedea cât de mult au slăbit de-a lungul competiției.
În timp ce Alexandra Duli și Mihaela Berteanu de la Războinici au slăbit numai 2 kilograme, în cazul băieților, situația a stat diferit.
Doru Răduță, Alex Delea și Blaze au dat jos nici mai puțin de 10 kilograme, în timp ce transformarea cea mai impresionantă a fost la Relu Pănescu și Alexandru Nedelcu.
Nede a reușit să slăbească 12 kilograme, cântărind 78 de kilograme de la 90, în timp ce Războinicul de 51 de ani a topit 14 kilograme, de la 83 la 69 de kg.
În tabăra Faimoșilor, CRBL a slăbit și el 14 kilograme, ajungând la 87, după ce a venit cu 101 kilograme în competiție. Cu toate acestea, Cătălin Zmărăndescu ar fi câștigat lupta împotriva kilogramelor pierdute la Survivor 2022, dacă ar mai fi fost prezent în competiție.
Cătălin Zmărăndescu a dat jos 25 de kilograme
Supus și el probei cântarului, la hotel, Cătălin Zmărăndescu a descoperit că a slăbit 25 de kilograme, un record incredibil la Survivor România 2022. Mai mult de atât, fanii luptătorului l-au asemănat cu actorul Mugur Mihăescu, după ce fostul Faimos și-ar fi dat jos barba.
„Cântarul nu minte😇. M-am cântărit abia astăzi, dupa ce două zile am mâncat ca spartul😂😂😂. Că așa este dupa Survivor România, doar la PRO TV.”, a scris Cătălin Zmărăndescu pe contul său oficial de Instagram.
Ce spun fanii lui Cătălin Zmărăndescu
Celebrul luptător de 48 de ani a ajuns în România, acolo unde a fost întâmpinat cu brațele deschise de către soția și copiii săi.
„Felicitari pentru parcursul in emisiunea „Survivor”! Am descoperit un om puternic si sensibil totodata! Mult succes pe mai departe!
Wow! Sa te menții!
Felicitări 👏👏👏
Felicitari pentru tot parcursul la Survivor!!!! Respect!!!!”, sunt doar câteva dintre comentariile laudative pe care internauții le-au scris pe Instagram.
Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat de la Survivor 2022 în ediția de marți, 22 martie.