Întors recent de la Survivor All Stars, Cătălin Zmărăndescu a făcut dezvăluiri șocante! Fostul luptător a dezvăluit că este suspect de cancer. În timpul unui control medical, el l-a rugat pe medic să-i analizeze o pată pe care o avea pe unul dintre picioare. Ce a aflat nu a fost deloc pe placul lui!
Cătălin Zmărăndescu, în vârstă de 51 de ani, a dezvăluit că, în timpul controlului medical pentru Survivor All Stars, a primit o veste șoc. Pentru că avea o pată pe un picior, fostul luptător l-a rugat pe doctor să-i pună un diagnostic.
Răspunsul specialistului nu a fost unul plăcut pentru Cătălin, el fiind suspect de cancer. Fostul Faimos de la Survivor All Stars a efectuat mai multe analize, dar nu au confirmat presupusul diagnostic.
„A venit ziua în care trebuie să faci vizita medicală și eu zic «dar ce e pata aia pe picior?». Am văzut o pată neagră pe femurul piciorului stâng. I-am rugat frumos, mi-au dat filmul și am început să mă duc. Nu era în regulă. O pată destul de urâtă. M-am dus, am discutat cu medicul ortoped. A încercat omul să nu mă sperie. Mi-a zis «poate să fie malign sau benign», dar zice «ar trebui să stai liniștit, pentru că nu a afectat marginile osoase, poate să nu fie». Oricum, în capul meu, deja o luasem razna, «bă, am copii de crescut»”, a declarat acesta, pentru Cancan.
Cătălin Zmărăndescu nu vrea să accepte posibilitatea confirmării bolii și urmează să repete analizele pe viitor. Momentan, afecțiunea nu este una canceroasă.
„Verdictul a fost că este benign. Nu prezintă o structură pe care o prezintă, de obicei cancerul. Rămâne de văzut ce va fi pe viitor, dacă va fi nevoie să facă puncție, să vadă exact, să extragă. Momentan, ar fi OK”, a mai spus Cătălin Zmărăndescu.
La începutul lunii martie, Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat de la Survivor All Stars, în urma duelului cu Faimosul Zannidache. El a petrecut șapte săptămâni în Republica Dominicană, iar la final a fost renumerat cu 35.000 de euro.
„Îmi e dificil să îmi găsesc cuvintele în momentul ăsta, am crezut pentru o secundă că pot câștiga, că pot rămâne aici, dar Zanni a fost mult mai focusat pe jocul ăsta, nu degeaba a câștigat în sezonul lui, pe de altă parte, sunt mândru că ultimul joc l-am avut cu un campion. Știu că i-a plăcut foarte mult tricoul ăsta lui TJ, vreau să i-l las lui ca amintire. Vreau să îi iau pe toți în brațe”, spunea Cătălin Zmărăndescu, conform Pro Tv.
Vezi și: Cătălin Zmărăndescu a rupt tăcerea după eliminarea de la Survivor. Ce s-a întâmplat în culise