Cătălin Zmărăndescu, acces de furie la adresa lui Blaze la Survivor România. Ce l-a iritat pe sportiv

de: Năstase Mirabela
13 02. 2022

Proba de duminică seară, 13 februarie, a fost una dificilă. Tensiunea a atins cote alarmante cum în joc a fost pusă o recompensă inedită: carne. Cum toți concurenții au nevoie de proteine, lupta a fost acerbă și nervii întinși. Cătălin Zmărăndescu a făcut o nouă amenințare la adresa lui Blaze la Survivor România 2022.

Cătălin Zmărăndescu, supărat pe Blaze de la Războinici

După cum prea bine știu fanii emisiunii, între cei doi concurenți au existat tensiuni de la începutul concursului. Totul după ce Războinicii au avut o atitudine nepotrivită de fiecare dată după ce câștigau meciuri.

Între Cătălin Zmărăndescu și Blaze exista un conflict mocnit, după ce Războinicul l-ar fi înjurat pe Faimos. Cu toate că Blaze s-a apărat, spunând că a înjurat echipa sa, în euforia victoriei, Zmărăndescu nu îl scapă din ochi. Acesta a mai avut o izbucnire nervoasă la adresa Războinicilor, motiv pentru care a fost pedepsit de Daniel Pavel.

De data aceasta, Cătălin Zmărănescu nu s-a mai abținut. Acesta i-a spus unei colege de echipă că Blaze și-o caută cu el de 2 săptămâni.

„Abia îl aștept că și-o cere. De două jocuri și-o cere, încă nu, dar e la limită. Blaze e la limită”, a spus Cătălin Zmărănescu după ce Faimoșii au pierdut proba.

„Zmărăndescu: Hai că-l mănâncă în … pe Blaze. Abia aștept să greșească. Emil Rengle: Băi, cam penibil să și-o ceară, sincer. Zmără: Abia îl aștept că și-o cere. De două jocuri și-o cere, încă nu, dar e la limită. Blaze e la limită”, a spus Cătălin Zmărănescu după ce Faimoșii au pierdut proba. E următoarea mea țintă, abia îl aștept. Încă nu, e la limită.

Patru concurenți noi la Survivor România 2022

Amintim că duminică seara, după o lună petrecută în Republica Dominicană, concurenții au avut parte de o surpriză colosală. Ambele echipe, atât Faimoșii cât și Războinicii, au primit un anunț care i-a bucurat, chiar înainte de proba pentru recompensă.

Pentru prima dată în acest sezon, în echipa vedetelor au fost introduși pe teren Marian Drăgulescu, celebrul gimnast cu grad în Armată, și dansatoarea Natalia Duminică. Natalia Duminică a mai participat la emisiuni tv ca Splash! Vedete la apă, dar și Românii au talent, în 2018.

„Sunt dansatoare profesionistă și am venit la Survivor deoarece vreau sa câștigăm”, a mărturisit Natalia Duminică.

S-a prezentat apoi și Marian Drăgulescu, care acum face parte din echipa Faimoșilor.

„Sunt antrenor de gimnastică, am acceptat pentru ca va fi o experiență inedită de care sper să ne bucurăm la maximum”.

De asemenea, în tabăra opusă au intrat tot doi concurenți noi. Este vorba despre: Oana Ciocan, liber profesionist, 24 de ani Doru Răduță, IT, 31 de ani.

„Este genul meu de competiție și îmi doream sa ajung aici și să mă bucur de Survivor”, a zis Oana Ciocan.

„Sunt amator de senzații tari, de adrenalină și o să fac tot posibilul să îmi ajut echipa”, a spus și Doru Răduță.

Azi, 13 februarie 2022, concurenții au luptat pentru un nou joc de recompensă, pe un traseu nou inaugurat. Jocul de recompensă de azi a fost câștigat de echipa Războinicilor.