Cătălin Crişan, primele declaraţii după moartea lui Nosfe. „Este un semn de la Dumnezeu, de câte mai avem nevoie?” EXCLUSIV

de: Ioana Bucur
17 10. 2022

Moartea lui Nosfe a cutremurat lumea artistică din România. Rapperul este plâns de familie, prieteni, fani și colegii de breaslă. Printre ei se numără și Cătălin Crișan, care a oferit primele declarații după decesul acestuia, în exclusivitate pentru jurnaliștii redacției Playtech.ro. Cei doi au lansat o piesă împreună la începutul acestui an.

„Ne aflăm într-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea”

Muzica românescă este în doliu după anunțul făcut, sâmbătă, de membrii Șatra Benz. Rapperul, pe numele său din buletin, Darius Vlad Crețan, avea doar 37 de ani în momentul în care s-a stins din viață, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflăm într-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim, frate! Somn senin și trecere lină!”, a transmis trupa Șatra Benz, într-o postare pe platformele de social media.

Moartea lui Nosfe a stârnit un val de reacții în spațiul public. Artistul este plâns nu doar de familie, prieteni, colegi, dar și de fani.

Cătălin Crișan, prima reacție după moartea lui Nosfe

Contactat de jurnaliștii redacției Playtech.ro, Cătălin Crișan a făcut primele declarații despre dispariția dureroasă a rapperului. Cei doi au colaborat la începutul acestui an, lansând, în luna februarie, un remix al hitului „Dacă pleci”.

„Nu îmi vine să cred că un copil practic de această vârstă poate să plece dintre noi. Am colaborat frumos, deși nu îl cunoșteam. M-am simțit foarte bine atunci când am înregistrat remixul la “Dacă pleci’’. Se spune că atunci când Dumnezeu te ia, înseamnă că te iubește.

Ce să vă spun? Condoleanțe în primul rând familiei. Am apucat puțin să ne cunoaștem și să ne bucurăm de remix.

După opinia mea acesta este un semn, al câtelea semn de la Dumnezeu că trebuie să ne trăim nu fiecare clipă, dar să trăim cu bucurie, cu empatie, cu dragoste față de cei care ne înconjoară în fiecare zi , pentru că el, din păcate, este un exemplu clar că astăzi când vorbim la 14.38, la 15.00 poți să nu mai fii! Dumnezeu să-l odihnească, îmi pare tare rău!”, a spus Cătălin Crișan, în exclusivitate pentru playtech.ro.