Cătălin Botezatu a avut prima apariție publică după intervenția chirurgicală suferită în Turcia. Designerul a mers, însoțit de Raluca Bădulescu, la emisiunea prezentată de Teo Trandafir la Kanal D. Vedeta a anunțat că se simte mai bine după operație și a precizat că nu a renunțat la modă, așa cum s-a susținut în spațiul public în perioada în care acesta a fost internat în spital.
Designerul a suferit recent o intervenție chirurgicală foarte complicată, în urma unor complicații la colon. El a stat internat într-un spital din Istanbul, iar zvonurile despre starea lui de sănătate și despre activitatea sa au început să apară. S-a zvonit inclusiv că juratul de la Bravo, ai stil ar fi renunțat la modă, iar asta l-a enervat la culme. Pentru a face lumină în ceea ce îl privește, Cătălin Botezatu a mers la Teo Show, însoțit de colega lui de emisiune, Raluca Bădulescu.
Teo Trandafir aproape că nu l-a recunoscut pe Botezatu când a intrat în platoul emisiunii. Designerul a declarat că se simte mai bine după operație și le-a mulțumit celor care i-au fost alături în ultima perioadă.
„Acum bine, sper să fie și mai bine, sunt în perioada de recuperare, am zis să nu ratez emisiunea asta. M-am săturat în primul rând de bârfe și o să fiu scurt. Nu, n-am renunțat nici la fashion, nici la televiziune, voi merge mai departe până la capăt. Sunt aici, la televiziunea unde eu mă simt cel mai bine și căreia îi mulțumesc foarte tare pentru că pe această perioadă lungă a avut grijă de mine”, a spus Cătălin Botezatu.
Fanii designerului abia așteaptă un nou sezon al emisiunii Bravo, ai stil, pentru a-l vedea alături de Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu în juriu. Emisiunea s-a bucurat de un real succes în ultimii ani.