Câtă sare pui pentru varza murată la butoi. Trebuie să știi asta, înainte să faci o greșeală
Planeta are peste șapte miliarde de persoane, dintre care un miliard are hipertensiune arterială. Motivul? Sarea. Ea este cea care omoară cei mai mulți oameni. Pe an, mor nouă milioane de oameni, cinci nu mănâncă cereale și verdețuri și patru mănâncă multă sare. Prin urmare, sarea în bucate trebuie ponderată, mai ales atunci când este imperios de folosit, cum ar fi în cazul murăturilor sau conservelor. În plin sezon de ”ale gurii” pentru iarnă și cu varza pe masă, mulți oameni se întreabă câtă sare să folosească, așa încât nici doza recomandată de specialiști să nu fie întrecută. Ai mai jos rețeta completă și modul de preparare.
Varză murată la butoi. Află câtă sare trebuie să pui
Varza acră se face printr-un proces de decapare numit fermentație cu acid lactic, care este similar cu modul în care se fabrică și castraveții murați tradiționali și kimchi. Varza este tăiată, dată cu sare și lăsată să fermeteze. Pare simplu, dar, după cum știm, de cele mai multe ori, cele mai simple lucruri se dovedesc a fi de fapt cele mai complicate. Pentru mulți, una dintre pierdici este chiar sarea.
Ingrediente
- 20 de verze, cu frunză subțire
- 8 legături de cimbru uscat
- 15 crenguțe de mărar uscat
- 1-2 mâini pline de piper boabe
- 1, 5 kg sare grunjoasă
- opțional – boabe de porumb, boabe de muștar, bucățele de mere sau gutui și hrean
Mod de preparare
Scobește verzele de cotor și toarnă în gaura făcută puțină sare. Pune pe fundul butoiului o parte din condimente, apoi îndeasă bine fiecare varză, pe rând, cât mai aproape una de cealaltă. Pune printre căpățâni condimentele și restul de sare, așa încât să ajungă peste tot, apoi toarnă deasupra apa.
Închide butoiul, pune ceva greu peste – pentru ca verzele să fie complet scufundate în saramura care se va forma – și deschide-l în două-trei zile. Verzele dinăuntru se vor mai lăsa, lucru care îți va da posibilitatea să adaugi căpățânile de varză care nu ți-au încăput în butoi inițial.
Fermentarea va începe tocmai când vei vedea că la suprafață s-a format un strat de spumă. Tot atunci începe pritocirea, adică suflarea aerului înăuntru, cu ajutorul unui furtun subțire – care trebuie făcută o dată la trei zile, până la trei săptămâni. Varza se va acri după aproximativ o lună.
- Varza își păstrează proprietățile și după ce intră în fermentație. Consumul regulat al acestui preparat îi furnizează organismului vitaminele, antioxidanții și enzimele de care are nevoie.