29 mai 2019 | 13:33

Cât timp rămâne Viorica Dăncilă în fruntea PSD? Când va avea loc următorul congres

Știri generale
Cât timp rămâne Viorica Dăncilă în fruntea PSD? Când va avea loc următorul congres

Viorica Dăncilă a preluat frâiele PSD și a anunțat mai multe schimbări organizatorice în cadrul formațiunii. Șefa Guvernului susține că va conduce partidul până la data la care va fi organizat un congres.

Viorica Dăncilă este cea care preia conducerea PSD după condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Executiv Național, care s-a prelungit până spre miezul nopții și la capătul căreia au fost anunțate mai multe schimbări organizatorice.

Premierul și-a ales o nouă echipă la vârful PSD din care nu mai fac parte apropiații lui Liviu Dragnea și în care a revenit și Gabriela Firea, primarul-general al Capitalei.

Viorica Dăncilă, în fruntea PSD: pe cine are alături

Printre cei care au fost dați jos din funcțiile deținute se numără Codrin Ștefănescu, considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea și care, de altfel, a și stat alături de fostul lider PSD după ce partidul a pierdut alegerile.

Pe lista neagră s-ar afla, potrivit unor surse, și ministrul de Interne Carmen Dan. Viorica Dăncilă a renunțat, de asemenea, la Anca Alexandrescu, consilierul onorific care era considerat omul impus de Liviu Dragnea în echipa de la Palatul Victoria.

Ea era considerată persoana prin care Dragnea știa tot ce mișcă în Guvern.

Pe de altă parte, nu ar fi exclus ca în PSD să apară și oameni care au decis să părăsească partidul pe vremea când era condus de Liviu Dragnea.

“Este importantă pentru noi unitatea, să înţelegem unde am greşit, să ne strângem toţi. (…) V-am spus faptul că vrem să deschidem larg porţile şi cei care vor să vină alături de noi vor fi întotdeauna bineveniţi. Bineînţeles că şi Mircea Geoană şi alţi colegi care vor să vină alături de PSD. Eu îmi doresc toţi oamenii de bună credinţă şi, chiar dacă au plecat din varii motive, sufletul lor a rămas alături de social-democraţi”
Viorica Dăncilă, președinte interimar al PSD

Cine sunt noii miniștri propuși

În ședința CEX a PSD, s-au luat în discuție și portofoliile din Guvern conduse acum de interimari. Ana Birchall, cea care a preluat cu titlul de interimar Ministerul Justiţiei, ar urma să devină ministru cu drepturi depline.

De asemenea, senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe, ar putea să devină vicepremier fără portofoliu. funcție preluată de la Viorel Ştefan, care a fost trimis la Curtea Europeană de Conturi. Ministerul Fondurilor Europene ar putea fi preluat de Roxana Mânzatu.

PSD va fi sub comanda lui Viorica Dăncilă până în luna august, când va fi organizat Congresul Naţional în care va fi ales un nou președinte. Nu e clar, deocamdată, dacă și Viorica Dăncilă va candida pentru acest post.

PlaySport
WOW! Mădălina Ghenea n-a mai apărut niciodată așa! Cum s-a lăsat pozată pe străzile din Veneția
Ego.ro
Andreea Marin, GOALĂ în cadă! Pozele incendiare din telefon au scăpat pe net. Niciodată nu ai văzut-o AȘA!
Digi24
O studentă le-a spus prietenilor că era încântată de o primă întâlnire. A doua zi, un picior de-al ei a fost descoperit într-un parc
Cancan.ro
Nu e o glumă! Meghan Markle s-a apucat să vândă dulceață de căpșuni 😲
Stirile PROTV
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Romania TV
Alina Sorescu a dat MAREA VESTE înainte de Paşte
Capital.ro
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
EVZ.ro
Sume astronomice la MasterChef. Cât primesc Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu
Adevarul
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
BZI.ro
Cât costă sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu? Este model american de lux, din lemn masiv – FOTO
Spynews.ro
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Ce preț are sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu. Este un model unicat și de lux
Redactia.ro
Se pregătește ”nota de plată”! Ce riscă Ronald Araujo, după gesturile făcute la adresa lui Istvan Kovacs
Digisport.ro
Pepe a dezvăluit ce etnie are. Nici soția sa nu este româncă: „Mi s-a spus că sunt mai focos decât un român”
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit
Digi24
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk. Bolnavă de cancer, își dorește doar scuze
Digi24
Nadia Comăneci, apariție-surpriză la București. Cum și cu cine s-a afișat fosta mare gimnastă
Unica.ro
Se schimbă Revolut pentru România. Ce vor putea să facă acum clienții
EVZ.ro
Un cățel de usturoi seara. Cum se consumă și la ce ajută
Spynews
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capital.ro
Locul de pe Pământ unde aurul iese singur la suprafață. Cel care l-ar strânge ar câștiga 6.000 de dolari pe zi
Antena 3
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Plătim pentru orice...”...”
Avantaje
Noapte magică în CHAMPIONS LEAGUE
Mediaflux
Ancuța Popoviciu va judeca în continuare cazul lui Vlad Pascu! Decizia de suspendare a fost amânată de CSM
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ce gest neașteptat a făcut un tată, la scurt timp după ce fiica lui nu l-a lăsat s-o conducă la altar, la nuntă
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro