Cât timp poate trăi un om fără mâncare? Ce se întâmplă, de fapt, în corpul nostru când nu mâncăm

de: Dana Cazacu
12 08. 2020
Supraviețuirea fără hrană depinde de o multitudine de factori, voința și determinarea jucând un rol important. În funcție de greutate, de gene și e starea generală de sănătate, se poate estima durata supraviețuirii fără mâncare a unei persoane. Hidratarea este foarte importantă, conform spuselor medicului Alan Lieberson. Mulți dintre noi ne-am întrebat poate măcar o dată în viață: „Cât putem supraviețui fără hrană.

Durata de viață a unei persoane fără să se hrănească. Ce se întâmplă dacă nu mâncăm

Dacă o persoană se lipsește total de hrană, dar se hidratează adecvat, poate supraviețui și 40 de zile, sau chiar mai mult. Persoane care au făcut greva foamei, au murit după aproximativ 46-73 de zile.

Dacă se înfometează parțial, dar se hidratează complet, durata de viață a unei persoane poate varia între luni sau chiar ani de zile, ca în perioadele de foamete sau în lagărele de concentrare.

Supraviețuire fără mâncare

Limita de supraviețuire în aceste cazuri este greu de estimat deoarece nu se cunoaște aportul caloric. Organismul poate încetini metabolismul, ca să conserve energia și tiroida are un rol esențial în mecanismul de protecție.

Prezența genei care provoacă diabetul poate fi explicată prin acest fenomen. Aceasta permitea oamenilor să reziste în perioadele de foamete, deoarece consumul de energie a organismului era redus.

Oameni care se înfometează

Oamenii bolnavi, anorexicii sau cei care țin dietă extremă, reprezintă cazurile de oameni care se înfometează. În cazul bolnavilor de cancer, apare decesul în momentul în care ei slăbesc aproximativ 45% din greutatea corporală inițială.

Persoanele obeze, care vor să slăbească repede, în momentul în care ajung să consume doar 400 calorii pe zi, riscă să facă infarct și să moară. În cazul anorexiei apar frecvent aceste probleme cardiace.

Ce spun medicii despre înfometare

Medicii știu mai multe despre efectele înfometării totale și ale lipsei de hidratare, spre deosebire de aceste situații.

Aceste cazuri apar de obicei în cazul bolnavilor incurabili, la decizia familiei care spune că bolnavul respectiv nu mai trebuie să fie ținut în viață artificial. Alimentarea lor cu fluide fiind oprită de către medici, moartea survine la aproximativ 10-14 zile de la oprirea perfuziei.

Cât timp poate trăi un om fără mâncare? Ce se întâmplă, de fapt, în corpul nostru când nu mâncăm.

Efecte ale lipsei de mâncare

După câteva zile de înfometare, apar o serie de simptome cum ar fi:
– Slăbiciune;
– Stare confuză;
– Diaree cronică;
– Iritabilitate;
– Dificultăți în activitățile decizionale;
– Scăderea libidoului;
– Deficiențe imunitare.

Înfometarea avansată, cauzează cedarea progresivă a organelor și experimentarea următoarelor simptome:
– Halucinații;
– Convulsii;
– Spasme musculare;
– Aritmii.