Cât s-a îngrășat Elena Gheorghe, într-un timp foarte scurt. Cântăreața a luat o decizie radicală

Cât s-a îngrășat Elena Gheorghe, într-un timp foarte scurt. Cântăreața a luat o decizie radicală
Cât de mult a reușit să se îngrașe Elena Gheorghe într-un timp scurt?

Elena Gheorghe a luat câteva kilograme în plus, iar unii fani susțin că imaginea aceasta i se potrivește mai tare, dar cu toate astea ea vrea să facă o schimbare. Cum a reușit să adauge surplusul în perioada aceasta și ce decizie radicală a luat celebra artistă?

Cât s-a îngrășat Elena Gheorghe? Artista s-a pus rapid pe slăbit

Elena Gheorghe a avut o surpriză aparte când recent s-a urcat din nou pe cântar. Cunoscuta cântăreață a cam poftit la mâncăruri fel și fel, mai cu seamă că pandemia a ținut-o mult timp în casă, aceasta fiind obișnuită cu activitatea.

Ca mulți dintre oameni, criza sanitară i-a schimbat obiceiurile, iar lipsa mișcării s-a văzut. Acum este mai hotărâtă decât niciodată să slăbească până să ajungă la formele cu care s-a obișnuit. „Ieri a fost Lăsata Secului și am mâncat de toate.

Vreau să mă cântăresc astăzi să văd ce s-a întâmplat pentru că aseară am încercat să încap în niște blugi și nu se mai putea. de obicei cântăresc 50, 51 de kg. Acum sunt convinsă că am mai mult, dar să vedem proba cântarului”, le-a spus Elena Gheorghe urmăritorilor ei de pe Instagram.

Momentul adevărului a venit, iar cântarul a arătat nu mai puțin de 53.6 kilograme, moment în care blondina a luat atitudine și le-a sugerat celor care o urmăresc să nu-i mai trimită dulciuri. „Superb! M-am îngrășat 2.5 kilograme în doar două săptămâni. (…) Dragii mei prieteni, vă rog să nu mai trimiteți gogoși și clătite și cozonaci că nu îmi mai trebuie nimic”, le-a transmis ea.

Cum și-a păstrat silueta de-a lungul anilor?

„Principiu este să ai mese la ore fixe. Dar la ore fixe! Nu că ai zis ora 13:00 și te prinde 13:30. Nu, ai zis ora 13:00, la maxim 13:10 trebuie să mănânci. Știu, e groaznic de greu. Dacă nu poți mânca masa de la ora 13:00, o iei pe cea de la 16:00. Orele de masă sunt: 07:00, 10:00, 13:00, 16:00, iar ultima la 19:00. E un regim destul de strict, dar îți permite să mănânci cam ce vrei și poți combina. Oricât ar suna de strict acest regim, există și avantaje majore, cum ar fi posibilitatea de a consuma fără reținere dulciuri. Persoana care mi-a vândut acest pont, mi-a spus că ea, o dată sau de două ori pe săptămână, își face o masă doar cu dulciuri. Dacă la ora 16:00 vrea să mănânce numai dulciuri, mănâncă numai dulciuri. Chiar e super! Mănânci ce vrei și te menții sau slăbești. Bineînțeles, nu mănânci în cantități industriale”
Elena Gheorghe

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI