Cât poate dura un cutremur. Care a fost cel mai lung seism și ce efecte a avut
În lumina celor mai recente evenimente din Turcia și Siria, precum și a mișcărilor tectonice care au avut loc în Oltenia, România, în ultimele două zile, populația a început să-și ia măsuri de precauție în caz de cutremur. Cât de periculoase pot ajunge să fie seismele.
Cât de mult timp poate dura un cutremur, de fapt
Un cutremur poate dura câteva secunde, dar, în multe cazuri, este precedat de replici care apar adesea cu ore, săptămâni sau chiar luni înainte de cele mai violente mișcări tectonice, spun experții.
Îngrijorarea specialiștilor este că așa-numitele „evenimente de alunecare lentă” ar putea dura câteva zile sau chiar săptămâni sau ani.
Potrivit cercetătorilor din Singapore, cel mai lent cutremur detectat vreodată ar fi durat nici mai mult, nici mai puțin de 32 de ani, notează jurnaliștii spanioli de la Semana.
După cum au avertizat seismologii, timp de mai bine de trei decenii de mișcare continuă a plăcilor tectonice a provocat ceea ce este cunoscut drept cel mai lung cutremur de până acum, acesta fiind detectat datorită unui coral străvechi.
Acest lucru a fost determinat de un studiu realizat de Universitatea Tehnologică Nanyang, ai cărei oameni de știință au descoperit fenomenul uluitor în timpul analizei structurilor antice de corali de pe coasta Sumatrei din Indonezia.
Specialiștii au explicat că aceste structuri cresc încet, motiv pentru care pot înregistra nivelul mării și a modificărilor în evoluția geologică a locului.
Ei au descoperit că linia de bază a structurii coralilor a scăzut cu aproximativ 1 sau 2 milimetri în fiecare an, între 1738 și 1829.
Cel mai lung seism, plus replicile, ar fi durat 32 de ani
Din 1829, cercetătorii au detaliat cum scăderea a ajuns la 10 milimetri pe an. O astfel de schimbare brutală este cauzată, de obicei, de scufundarea rapidă a plăcii tectonice, care a continuat până în anul 1861.
Specialiștii au asociat aceste evenimente cu seismul care a avut loc în 1861 la Sumatra, un cutremur devastator care a avut o magnitudine de 8,5.
Experții au stabilit că această mișcare a pus capăt evenimentului de alunecare lentă care a durat în total 32 de ani.
Și, cu toate că oamenii de știință au indicat că apariția unui cutremur nu poate fi anticipată, un studiu mai bun al acestor evenimente ar putea ajuta la prezicerea adecvată a seismelor mai devastatoare precum cel care s-a petrecut în Sumatra.