Cât durează racordarea la rețeaua electrică. Ce trebuie să știe românii despre acest proces
Românii întâmpină dificultăți tot mai mari atunci când vine vorba de racordarea la rețeaua electrică. Datele recente furnizate de Consiliul Concurenței dezvăluie o creștere alarmantă de 30% a duratei medii a întregului proces în ultimii ani. Totul se întâmplă din cauza modificărilor legislative, din cauza cărora furnizorii trebuie să reorganizeze întreg procesul. Tot în urma unei modificări, românii au parte gratuit de racordarea la rețeaua electrică.
Ce presupune să te racordezi la rețeaua electrică
Ca să te racordezi la rețeaua electrică, trebuie să urmezi câțiva pași importanți:
Citește și: Te racordezi gratis la energie electrică. S-a dat legea care te scapă de mii de lei cheltuiți
- Obținerea Avizului de Amplasament, dacă este cazul (pentru construcțiile noi sau extinderi);
- Obținerea Avizului Tehnic de Racordare;
- Realizarea instalației de racordare;
- Încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;
- Racordarea la instalația de distribuție.
Ca să afli detalii specifice despre pașii care trebuie urmați cu exactitate, trebuie să intri pe site-ul furnizorului la care ai ales să te racordezi pentru a putea fi informat cu privire la procedura specifică.
Legea spune că etapele sunt următoarele:
- etapa preliminară de documentare şi informare a viitorului utilizator;
- depunerea de către viitorul utilizator a cererii de racordare şi a documentaţiei aferente pentru obţinerea avizului tehnic de racordare;
- emiterea de către operatorul de reţea a avizului tehnic de racordare, ca ofertă de racordare;
- încheierea contractului de racordare între operatorul de reţea şi utilizator;
- încheierea contractului de execuţie între operatorul de reţea şi un executant şi realizarea instalaţiei de racordare la reţeaua electrică; punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare;
- punerea sub tensiune a instalaţiei de utilizare.
Cât durează racordarea la rețeaua electrică
În 2024, timpul de racordare la rețeaua electrică a crescut cu 30%. Aparent, principala cauză a acestei întârzieri semnificative o reprezintă schimbările constante ale legislației, care forțează operatorii să se reorganizeze în mod continuu.
Cu toate acestea, latura pozitivă a modificărilor legislative este că procesul de racordare a devenit gratuit.
Consiliul Concurenței arată că acum 6 ani, procesul de racordare dura 92 de zile, iar în 2021, media a crescut la 120 de zile, adică 4 luni.
Utilizatorii pot plăti dacă vor să grăbească procesul. Între anii 2018 și 2021, numărul locurilor de consum din România a crescut de la 8,7 milioane la 9,2 milioane, o creștere de 5.5%.
Chiar și așa, există în prezent peste 50.000 de gospodării în România care nu au curent electric.
În a doua jumătate a anului 2022, România a înregistrat cea mai mare creștere a prețului la energia electrică din toată Europa.
Prețul a crescut cu 112% în România în 2022 față de aceeași perioadă a anului 2021. În alte țări, creșterile au fost mai mici, de exemplu în Cehia a crescut cu 97%, în Letonia cu 59% și în Bulgaria cu 5%.