Giovanni Becali este acum un om de afaceri de succes, însă nu a avut mereu un statut financiar înalt și a pornit de jos. În emisiunea „Fiță cu Adiță”, acesta a vorbit despre începuturile sale și cât de greu a fost să ajungă acolo unde este astăzi.
Om de afaceri și impresar de fotbal cu un palmares impresionant, Ioan Becali sau Giovanni Becali, așa cum este cunoscut de români, a povestit cum a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni ai țării. A trăit în coșmelii, case stil vagon, așa cum spune el, alături de restul familiei. La puțin timp după ce a împlinit 20 de ani, a decis să-și urmeze singur calea și să plece în lumea largă.
Totul a pornit de la o promisiune pe care a făcut-o față de tatăl lui Gigi Becali, spunându-i că va veni înapoi acasă un om mare. Giovanni Becali și-a îndeplinit visul, însă la trei decenii după discuția cu unchiul său. Din nefericire, în tot acest timp, acesta a decedat.
”Odată și odată o să plec și când o să mă întorc, mașina cu care o să mă întorc nu o să intre pe poarta aia. Când o să mă întorc eu, coșmeliile astea pe care le-ați făcut voi… o să dărmân tot. Aveam voința de a avea un viitor, să fac ceva. Aveam 20 și ceva de ani. Trec 30 de ani și vin cu o mașină nouă, dar unchiul murise cu zece zile înaintea lui Ceaușescu, dar erau ceilalți, mă așteptau la poartă”, a spus Giovanni Becali, în emisiunea ”Fiță cu Adiță”.
Reușitele omului de afaceri nu au încetat să apară. A reușit să-și deschidă un bar chiar în curtea casei, cu puțin ajutor din partea mătușii sale. Afacerea este una de succes și în ziua de astăzi, la fel ca și în prima zi.
”În ‘91 am făcut un bar în curte, le-am zis că de barul ăsta o să vorbească toți machedonii în America”, a mai spus impresarul sportiv.
După mai multe discuții aprinse cu tatăl său din cauza unei mașini de familie, oul de afaceri a recurs la un gest emoționant. Cu lacrimi în ochi, a povestit despre momentul în care i-a oferit tatălui o mașină extrem de scumpă și rară pentru acea vreme.
”În ‘94 sau ‘95, i-am cumpărat o mașină din Germania. S-a urcat la volan, i-a luat pe toți prietenii lui și i-a dus în Bulgaria, fericiți. Când îți povestesc asta îmi vine să plâng”, i-a mai spus afaceristul lui Adiță.
Giovanni Becali are acum o carieră de succes. Și-a ținut promisiunea pe care a făcut-o față de tatălui lui Gigi Becali, însă recunoaște că, dacă ar avea șansa, s-ar întoarce la vremurile de altădată.