Cât de mult contează diferența de vârstă dintre Gabriela Cristea și Tavi Clonda. Certurile care au loc în cuplu VIDEO EXCLUSIV
Invitat în cea mai recentă ediție a interviurilor PlayTalk, Tavi Clonda a vorbit deschis despre viață, dragoste, familie și cele mai grele momente prin care a trecut în cei zece ani de relație cu Gabriela Cristea. Artistul a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre impactul pe care l-a avut diferența de vârstă dintre el și soția sa asupra căsniciei, dar și despre cele două certuri ce i-au dus în pragul despărțirii.
Tavi Clonda, dezvăluiri sincere despre viață și familie
Tavi Clonda are toate motivele să se considere un om împlinit. Are o soție pe care o iubește și care îl iubește, două fiice ce îi aduc zi de zi fericirea în suflet, este talentat și îndrăgit de publicul de la noi din țară. În ultimii ani, el și familia sa și-au deschis ușile căminului, împărtășind cu admiratorii, în mediul online, cele mai frumoase momente din viața de zi cu zi.
Artistul a acceptat invitația reporterului nostru, Rebeka Pascu. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Playtech Știri, Tavi Clonda a vorbit despre cei zece ani trăiți alături de Gabriela Cristea.
Contează diferența de vârstă dintre Gabriela Cristea și Tavi Clonda?
Ei formează un cuplu atipic, în ochii unora, în condițiile în care prezentatoarea Antena Stars este cu cinci ani mai mare decât soțul său. Cu toate astea, diferența de vârstă nu a fost niciodată un obstacol pentru ei.
„Nu a fost niciodată o problemă și nici nu s-a resimțit, pentru că mentalitatea ei este tânără, mentalitatea mea este tânără, vom rămâne doi tineri care ne ținem de mână și când vom fi doi moșuleți. N-aș putea să spun unde s-ar pune problema asta, de vârstă sau de înălțime sau de greutate. Nu contează lucrurile astea. Nu știu la ce ar putea să conteze într-un cuplu, nu e o diferență mare…depinde și de felul omului de a fi…dacă se potrivesc, se potrivesc, ce să mai…
Nu există perfecțiune, le avem fiecare pe ale noastre, și bune, și rele, dar tocmai asta face o relație să meargă. Noi ne și potrivim, ne-am potrivit la gusturi, noi nu ne-am certat când făceam casa, că avem aceleași gusturi. Ne plac aceleași lucruri, e important să ai pasiuni comune”, a spus Tavi Clonda, la PlayTalk.
Te-ar putea interesa și: Cum ține Gabriela Cristea flacăra relației aprinsă. Ce face cu Tavi Clonda „măcar o dată pe lună”: „Escapade romantice ca pe vremuri” VIDEO EXCLUSIV
„Dacă nu există gelozie, înseamnă că nu-ți prea pasă”
Sunt împreună de zece ani și au întemeiat o familie superbă. Cu toate că, din exterior, par cuplul perfect, mereu zâmbitori și veșnic îndrăgostiți, nu au fost feriți de momentele dificile. Sunt două persoane orgolioase, iar gelozia își face uneori apariția, în doze mici. Secretul armoniei este, ne-a mărturisit Tavi Clonda, încrederea.
„Dacă nu există gelozie, înseamnă că nu-ți prea pasă de persoana cealaltă. Acum, important e să nu dai într-o boală. Da, suntem geloși. Și ea, dacă plec la o cântare, dar nu suntem genul care să își caute prin telefoane. Încercăm să avem încredere unul în celălalt”, a dezvăluit artistul.
Te-ar putea interesa și: Anunțul făcut de Tavi Clonda și Gabriela Cristea, după opt ani de căsătorie. Cântărețul a răbufnit: ”Asta îi reproșez” VIDEO
Au existat însă două mari certuri ce i-au dus în pragul despărțirii. Cântărețul ne-a mărturisit că nu i-au plăcut niciodată relațiile cu năbădăi, că a căutat mereu pacea și liniștea în cuplu, astfel încât sentimentele să crească de la o zi la alta.
„Da, au fost. Nouă nu ne plac relațiile cu năbădăi. Mie îmi place să fie ceva constant, iar sentimentele să crească.
Au fost vreo două certuri, aiurea în tramvai, suntem amândoi orgolioși. Eu am plecat la un prieten, ea a plecat singură. A doua oară a fost presiune cu casa, nu mai știu, era și cu pandemia…important e să nu dureze foarte mult.
Oricum, două certuri în zece ani, mi se pare că e ok. Și ea lasă de la ea, dar eu las mai mult, mai ales acum, după copii. Ea e mai aprinsă uneori, muncește și foarte mult.”