România a adunat datorii uriașe. Cât de mult a crescut defiticul bugetar al țării noastre față de anul trecut? Ce spun specialiștii?
Creștere explozivă a deficitului bugetar din România față de 2019. Execuția bugetului general consolidat în primele șapte luni ale anului curent a înregistrat un deficit de 49,68 miliarde de lei, adică 4,7% din PIB, arată datele Ministerului de Finanțe. Creșterea în 2019 reprezenta doar 18 miliarde de lei, adică 1,71% din PIB.
Ministerul de Finanțe a explicat modificarea uriașă. În acest context, pe partea de cheltuieli, față de creșterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor de investiții cu 4,61 de miliarde de lei comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, dar și plăți cu caracter excepțional generale de criza sanitară de aproximativ 6,56 de miliarde de lei, a susținut sursa citată.
“Creșterea deficitul bugetar aferent primelor șapte luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată, pe partea venituri, (i) de evoluția nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-iulie datorită crizei, precum și ca urmare a amânării plății unor obligații fiscale de către agenții economici pe perioada crizei (12,5 mld lei) , (ii) de creșterea cu 3,05 mld lei a restituirilor de TVA, față de nivelul aferent perioadei ian-iulie 2019, pentru susținerea lichidității în sectorul privat, (iii) precum și de bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,25 mld lei”
Ministerul de Finanțe
Cheltuielile din bugetul general au crescut în termeni de 13,4% față de aceeași perioadă în anul trecut. Exprimate în Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat creșterea de 2,5 procente de la 18,7% din PIB 2019 la 21,3% din PIB în 2020.
„Majorarea cheltuielilor se datorează și măsurilor care au fost avute în vedere pentru combaterea epidemiei de COVID-19, respectiv a sumelor necesare finanțării în regim de urgență a cheltuielilor de gestionare a situației epidemiologice cauzate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2″
Ministerul de Finanțe