Cât de mică e Dacia Spring? Comparație cu Renault Zoe și alte mașini 100% electrice

de: Dana Cazacu
27 03. 2021

Comenzile pentru primul model electric, Dacia Spring, sunt posibile începând cu data de 20 martie 2021. Aceasta a devenit oficial, cea mai ieftină mașină electrică din Europa. Iată cât de mică e Dacia Spring.

Cât de mică e Dacia Spring – primul model electric de la Dacia

Dacia Spring este abia lansat pe piață în urmă cu câteva zile, ca model de flotă al companiilor de car-sharing. Clienții individuali, persoanele fizice sau juridice vor putea intra în posesia acestei mașini abia din luna septembrie a acestui an.

Persoanele care și- au dorit acest model, au avut posibilitatea să lanseze o precomandă. Lista cu precomenzi a fost deschisă în toată Europa. Aceștia au achitat un avans pentru achiziționarea primului model electric de la Dacia. Cererile au fost atât de mari încât în prezent, cei care doresc modelul electric Dacia Spring sunt nevoiți să se înscrie pe o listă de așteptare.

„Spring poate fi viitorul număr unu în segment, peste Tesla Model 3 şi Renault Zoe. O maşină accesibilă poate fi un juctor semnificativ”, a spus Marc Suss, director global pentru gama Access a Grupului Renault din care face parte şi Dacia, citat de ZF.

Cât de mică e Dacia Spring

Dacia Spring are o baterie care cântărește 280 de kilograme. Masa proprie a mașinii este de 955 de kilograme. Motorul are 44 de cai putere și 125 de Nm. Iată care este fișa tehnică a Daciei Spring, potrivit celor de la automarket.ro.

Fișa tehnică a Daciei Spring

Dimensiunile Daciei Spring:

  • Lungime: 3734 mm
  • Lățime: 1622 mm
  • Înălțime: 1516 mm
  • Ampatament: 2423 mm
  • Gardă la sol: 150 mm
  • Masă proprie: 955 kg.

Motorul Daciei Spring:

  • Putere motor: 33 kw, ceea ce înseamnă 4 cai putere
  • Cuplu motor: 125 NM
  • Viteză maximă: 125 km/h
  • Capacitate baterie: 26,8 kwh
  • Greutate baterie: 289 kg
  • Putere maximă încărcare AC: 6,6 kw
  • Putere maximă încărcare DC (port CCS opțional): 30 kw
  • Autonomie medie mixtă (WLTP): 225 km
  • Autonomie medie oraș (WLTP): 295 km.

Timpul de încărcare al Daciei Spring:

  • Priză domestică normală (2.3 kW): Sub 14 ore pentru 100%
  • Priză AC de 3.7 kW: Sub 8h30m pentru 100%
  • Priză AC de 7.4 kW sau mai mult
    (Spring poate scoate maximum 6.6 kW pe AC): Sub 5 ore pentru 100%
  • Priză DC (50 kW sau mai mult)
    (Spring poate scoate maximum 30 kW pe DC): Sub 1 oră pentru 80%.

Cât de mică e Dacia Spring –  trei variante

Cei de la Renault, susțineau despre primul model de mașină electrică de la Dacia, Dacia Spring că se vorbește despre trei mașini într-una singură, astfel:

  • prima este versiunea dedicată clienților care achiziționează mașina (dotări superioare)
  • a doua este versiunea dedicată companiilor de transport și livrări
  • a treia este versiunea cargo dedicată întreprinzătorilor mici cărora le trebuie o mașină mică de oraș.

„Atât noile generații Sandero și Logan, lansate de curând, cât și Dacia Spring oferă un nivel foarte ridicat al siguranței structurale la impact și sunt adaptate la toate cerințele și standardele pieței europene. Când vine vorba de teste Euro NCAP, Dacia se poziționează însă diferit la nivelul siguranței active. Nu vrem să mergem prea departe când vine vorba de sisteme de siguranță active, chiar dacă Spring oferă frânare automată de urgență, de exemplu. Dar mașina a fost îmbunătățită structural pentru a face față implicit la noul test car-to-car pe care Euro NCAP îl va cere de acum.” după cum spuneau cei de la Dacia pentru Automarket.