Simona Halep este urmărită de ghinioane anul acesta. Sportiva a suferit o nuă accidentare, motiv pentru care a fost nevoită să se retragă din turul al doilea al turneului de la Roma.
Daniel Dobre a vorbit despre accidentarea la gambă suferită de Simona Halep și a declarat că primul diagnostic nu arată deloc bine.
„Primul diagnostic nu arată destul de bine. Este o ruptură destul de mare, de peste 2 cm, între 2 și 3 cm e ruptura musculară. De la Roma i-au prognosticat 4 săptămâni pentru revenirea totală. Roland Garros este foarte aproape, sunt două săptămâni și mai mult ca sigur că nu va juca”, a declarat Dobre pentru DigiSport.
Cu privire la noua colaborare dintre el și Simona, Daniel Dobre a declarat că este pregătit oricând să o ajute.
„Când se întoarce acasă, cum era și pe vremuri, când are nevoie. Dacă cumva Darren mai are anumite obligații, eu să fiu pregătit să o mai ajut, să merg la anumite turnee. Darren așteaptă din partea canalelor unde comentează un program, dar în principal pentru acasă” a mai spus Daniel Dobre.
Simona Halep a abandonat în turul doi al turneului de la Roma, deși își conducea adversara. Sportiva a plecat de pe teren ajutată de antrenorul ei și alte persoane, din cauza faptului că durerile au fost atât de puternice încât nu se mai putea ține pe picioare.
În lacrimi, Simona a părăsit terenul și a făcut apoi investigații medicale în urma cărora a reieșit că este vorba despre o ruptură.
„După un RMN aici la Roma pot confirma că am o mică ruptură la gamba stângă. Voi zbura acasă astăzi şi voi începe recuperarea în piscină şi sală de gimnastică luni. Rămân pozitivă şi voi face tot ce pot pentru a-mi grăbi revenirea. Mulţumesc din nou şi ne vedem curând”, a scris Halep pe reţelele de socializare.
„Am încercat să o ajut cât puteam şi sper că va reveni cât mai curând şi că nu este ceva grav. De-a lungul timpului, am fost împreună în circuit.
Ne cunoaştem foarte bine pe teren şi în afara lui. Aceasta este viaţa în circuit acum, am trecut toate prin astfel de experienţe. Am jucat dublu cu ea la Miami, ne-am distrat bine acolo. Cu cât trece timpul şi devii mai în vârstă, cred că e mai uşor pentru noi (n.r. – să fim prietene).
Suntem foarte bune prietene. Acesta este un motiv în plus să nu mă simt bine când văd lucruri precum cele întâmplate azi (n.r. – miercuri). Sper să se refacă repede”, a declarat Kerber, după meci.