08 mart. 2024 | 15:40

Cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024. Prețurile sunt mai mari decât în România

Utile
Cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024. Prețurile sunt mai mari decât în România
Prețurile sunt cele de extra-sezon

Ai fost vreodată în martie pe insulele din Grecia? Posibil să nu, așa că îți spunem noi cam care este viața în extra sezon, precum și cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024. Ca fapt divers, îți putem spune că, în mod evident, prețurile sunt mai mari decât în România.

Cum este insula Thassos în martie 2024

Deși nu este sezon, și vremea nu este neapărat cea mai potrivită, o excursie până în celebra insulă Thassos nu ar fi de evitat în această lună. Bine, bine, dar de ce tocmai acum și nu când se mai încălzește, veți întreba, iar răspunsul poate fi unul foarte simplu, și anume lipsa aglomerației și numărul relativ mic de turiști.

Deși nu este la fel de cald, așa cum este de obicei pe timpul verii, iar vântul este ceva mai puternic acum, Thassos poate fi un loc unde să mergi, chiar și în luna martie. Dar, ca sfat, va trebui să fi atent la prețuri. Fiind extra-sezon, majoritatea localurilor și resorturilor vor avea tarife ceva mai ridicate, în raport cu perioada de sezon.

Mai trebuie menționat că anul trecut Grecia a stabilit un nou record turistic, în ciuda incendiilor forestiere și a inundațiilor grave. Iar acum, din 2024, intenționează să îi includă pe turiști în reconstrucția post-dezastru prin creșterea taxelor.

Cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024. Prețurile sunt mai mari decât în România

La târgul de turism de la Salonic, premierul elen a anunțat că în viitor va fi înființat un fond pentru dezastre naturale. În plus, va fi introdusă o asigurare completă obligatorie împotriva dezastrelor naturale pentru toate companiile. De asemenea, el a menționat că sectorul turismului va juca un rol important în finanțarea acestor măsuri și a reconstrucției.

Cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024

Un român a vizitat recent Thasos și a aflat care sunt prețurile medii din Thasos, inclusiv prețurile la alimente, restaurante, bere, cazare, transport și multe altele. Printre vizitele efectuate de românul nostru, una a fost și de foame, dar și pentru plăcerea de a degusta unul din preparatele tradiționale grecești, pe care, de altfel, îl putem găsi și în restaurantele de tip fast-food și din România.

Evitând restaurantele luxoase de pe insulă, românul în cauză, alături de partenera sa, a decis să încerce preparatul tradiional grecesc într-un restaurant fast-food de cartier. Românul a decis să afle cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024, și spre surprinderea sa, a fost cu mult peste prețurile practicate la acest moment în România.

Cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024. Prețurile sunt mai mari decât în România

Conform acestuia, ceea ce au comandat le-a ajuns să sature doi adulți. În ceea ce privește prețul, acesta spune că a plătit suma de 16.5 euro, adică aproape 82 de lei, „cu tot cu pita și maioneză, la un prânz cinstit.” Comparativ, în aceleași localuri, dar în România, prețul este cu cel puțin 20 de lei mai puțin, astfel că, pentru o porție de două persoane, plătești până la 60 de lei cel mult.

Vezi și: Taxă în plus pentru românii care merg în concediu în Grecia. Anunțul Guvernului elen

Grecia anunță creșteri de prețuri pentru sezonul de vară din 2024

Turiștii care călătoresc în Grecia s-ar putea confrunta în curând cu costuri mai mari. Începând cu 2024, noua „taxă de reziliență climatică” va înlocui taxa de pat anterioară. Potrivit unui raport al Focus, această taxă va varia în funcție de sezonul de călătorie. În prezent, taxa pe pat este cuprinsă între 50 de cenți și 4 euro pe noapte.

Din 2024, din martie până în octombrie, noua taxă turistică va atrage după sine o creștere a costurilor de cazare în Grecia. Hotelurile cu una sau două stele vor percepe atunci 1,50 de euro pe noapte, anterior fiind 0,50 de euro.Cât costă un gyros și o salată în Thassos în martie 2024. Prețurile sunt mai mari decât în România

Pentru hotelurile de trei stele, taxa va crește la 3 euro, hotelurile de patru stele vor percepe 7 euro, iar pentru cele de cinci stele taxa va crește la 10 euro pe noapte. Așa că, dacă acum prețurile sunt oricum ceva mai mari decât în România, din 2024, în sezonul estival, în Thassos, s-ar putea să asistpm la creșteri și mai mari la prețuri.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro