Cât costă să închiriezi casa de vacanță a Prințului Charles din Transilvania. Prețul pe noapte e piperat VIDEO
S-a aflat cât costă să închiriezi casa de vacanță a Prințului Charles din Transilvania. Prinţul Charles al Marii Britanii se află zilele acestea în România. Acesta a tras la casa sa din Valea Zălanului, o mică localitate din judeţul Covasna. Atunci când el nu se află în România, casa lui poate fi închirată de către oricine își permite să plătească un preț piperat.
Prințul Charles își închiriază casa pe care o are în România. Câți bani cere pentru o noapte
Moştenitorul coroanei britanice, prințul Charles, a fost așteptat de locanicii din Valea Zălanului, Covasna, la poarta casei pe care acesta o deține în comună.
Valea Zălanului este un cătun izolat din zona Baraoltului, în care trăiesc puţin mai mult de 100 de suflete, majoritatea dintre ele de vârstă înaintată. Ca să ajungi în Valea Zălanului se mereg în jur de 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de ţară, pe care abia dacă încap două mașini în acelaşi timp.
Satul și-a păstrat arhitectura tradițională
Casele din comună şi-au păstrat arhitectura tradiţională şi farmecul ancestral, motiv pentru care, de mai bine de un deceniu, prinţul Charles a cumpărat un conac vechi, situat la marginea satului. L-a restaurat şi l-a transformat în reşedinţă de vacanţă.
În urmă cu câţiva ani, celebra revistă americană „Vanity Fair” a menţionat conacul prințului Charles din Valea Zălanului printre cele mai frumoase proprietăţi din lume, acesta putând fi închiriat de către turişti.
Când a venit prima dată în România Prințul Charles
Prinţul Charles a spus că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit un loc uimitor, precizând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima lui, iar la fiecare vizită se simte acasă.
Moştenitorul coroanei britanice a făcut dezvăluirea într-un film prezentat în anul 2020 la Valea Zălanului, realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producător al seriei de documentare Wild Carpathia.
Cât costă o cameră în casa de vacanță a prințului Charles
Conform site-ului LaPensiuni, casa de vacanță a prințului Charles are 5 camere cu baie proprie. Astfel, turiștii care vor să petreacă timp în casa moștenitorului coroanei britanice trebuie să știe că o cameră dublă se poate închiria pentru o noapte cu prețuri cuprinse între 533 de lei și 940 de lei, în funcție de opțiunea de servire a mesei.
Din cauza pandemiei de coronavirus, prinţul Charles al Marii Britanii nu a mai fost în ultimii doi ani în România, însă a continuat să promoveze în tot acest timp patrimoniul cultural şi peisajele naturale ale țării noastre.