Cât costă să cumperi 5 ani de vechime în muncă, în 2023. Suma pe care trebuie să o plătească cei care vor să iasă mai repede la pensie

de: Ștefan R. Apostol
27 03. 2023

Odată cu noul an, conform deciziei guvernului, punctul de pensie a fost majorat la 1.785 lei. Majorarea în sine, însumează 12,5%, comparativ cu 2022. Pe de alta, s-a mărit și salariul minim brut pe economie, iar efectul acestei majorări a fost și creșterea cotei de plată în cazul în care un român dorește să cumpere ani de vechime în muncă. Cu alte cuvinte, suma pe care trebuie să o plătească cei care vor să iasă mai repede la pensie, a crescut în raport cu salariul minim și punctul de pensie. Așa că, ne-am gândit să vedem cât costă să cumperi 5 ani de vechime în muncă, în 2023.

Majorarările din 2023 au crescut și cuantumul sumelor pentru anii de vechime

Sistemul public de pensii a avut parte de o primă modificare în 2023, și anume majorarea punctului de pensie la 1.785 de lei. În același context, așa cum era de așteptat, și suma de plată pentru un an de vechime în muncă a crescut la 750 de lei, adică 25% din salariu minim brut, care a crescut și el în 2023 la 3.000 de lei. După cum se știe, Legea Pensiilor permite unui angajat, cu contribuții minime la fondul public de pensii, dacă dorește, să-și cumpere ani de vechime în muncă, astfel putând ieși relativ mai repede la pensie, dar nu înainte de a se face dovada contribuției și a plății sumelor aferente.

Vezi și: Cum se calculează punctul de pensie. Formula pe care trebuie să o aplici

În același timp, noile reglementări adoptate de guvernul condus de Nicolae Ciucă prevăd și data limită până la care un angajat poate să recurgă la această metodă, și anume cei care vor să-și adauge ani vechime pentru o viitoare pensionare, o pot face până la data de 31 august 2023. Așadar, dacă anul trecut un român plătea 638 de lei, începând cu ianuarie 2023 va plăti 750 de lei.

Cât costă să cumperi 5 ani de vechime în muncă, în 2023

Dacă ești un angajat cu ani vechime și cu contribuții minime la fondul public de pensii, dar dorești să ieși mai devreme la pensie și nu ai anii însumați, poți să faci asta plătind o sumă de bani pentru fiecare an pe care vrei să ți-l adaugi, ca vechime în muncă. Calculul este unul simplu, și anume:

  • 1 an vechime: 750 lei * 12 luni= 9.000 de lei
  • 2 an vechime: 750 lei * 24 luni= 18.000 de lei
  • 3 an vechime: 750 lei * 36 luni= 27.000 de lei
  • 4 an vechime: 750 lei * 48 luni= 36.000 de lei
  • 5 an vechime: 750 lei * 60 luni= 45.000 de lei

Vezi și: Vestea începutului de an pentru pensionari. Cât crește punctul de pensie din ianuarie

Condițiile de cumpărare a vechimii în muncă

Cu alte cuvinte, pentru minim cinci ani vechime în muncă va trebui să plătești un total de 45.000 de lei, conform calculului prezentat anterior. Mai trebuie spus că, în ceea ce privesc condițiile pentru cumpărarea vechimii în muncă, există anumite criterii, după cum urmează:

  • Poate fi plătită oricând, dar contribuabilul va beneficia de ea doar când împlineşte vârsta de pensionare,
  • Se pot cumpăra până la 6 ani de vechime, anteriori lunii încheierii contractului de asigurare,
  • Să nu se fi realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în perioada în care se vor a fi cumpăraţi anii de vechime.