Daniela Gyorfi va sărbători Paștele în familie. Nu va lipsi de la petrecere nici mama-soacră, care i-a fost mereu un real sprijin, la greu. Solista ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, despre această perioadă încărcată, din punct de vedere profesional, cu recitaluri în Anglia și în Spania. Am aflat însă de la Daniela și cât costă o cafea, dar și o bere, în localurile familiei, din Centrul Vechi.
Daniela Gyorfi de-abia așteaptă petrecerea de Paște, când se vor reuni toți cei dragi, în jurul mesei cu bunătăți tradiționale:
„Petrecem în familie, și în prima și în a doua zi de Paște, cu soacra mea și cumnata, cu Maria, fiica mea, care se află în vacanță, și cu George. Țin foarte mult la mama lui George, este foarte ok, ne mai ajută, din când în când, ea locuiește la Bacău.
Și, desigur, voi și cânta, că așa e frumos. Am un spectacol la Botoșani, sunt așteptată acolo, duminică, pe 16 aprilie”, ne-a declarat solista, exclusiv pentru Playtech Știri.
De altfel, mama lui George Tal i-a fost alături și în cele mai grele momente, în urmă cu 10 ani, când Daniela și-a pierdut mama.
Daniela Gyorfi și-a adorat mama, pe Anica Diță, care s-a stins din viață în urmă cu zece ani. În memoria femeii, pe care a adorat-o, Daniela a lansat recent o piesă de suflet, cu versuri răvășitoare:
„Mamă, eu nu mai pot ierta/, M-am săturat, mamă, de toată lumea rea/, Mamă, lasă-mă să mor/, Dă piesa mai tare, că vreau să mor de dor”.
Anica Diță s-a stins din viață în 2013, la vârsta de 62 de ani, după ani grei de suferință. Femeia paralizase, în urma unui tragic accident casnic:
„Era pe 9-10 august, în anii 80. Țin minte că am venit acasă și că mama făcea curat. Mama spăla prin casă și a zis: „Mă duc pe balcon, ca să spăl geamurile”. Ca în alte dăți, ea spăla și pe dinafară.
A coborât, s-a dus prin curtea blocului, a urcat. Când a spălat geamurile pe dinăuntru a udat balconul, s-a udat scara aia metalică cu ceva care a alunecat.
Ea a pus un picior, a făcut un pas, doi, trei, s-a întins, s-a dezechilibrat și a căzut în picioare. Căzând în picioare s-a dezechilibrat iarăși și a căzut în șezut, pe spate”, povestea Daniela, într-un interviu pentru Kanal D.
Daniela Gyorfi și George Tal dețin două localuri, în Centrul Vechi. De aprovizionare și de angajați se ocupă însă doar George, el având deja experiența unei alte afaceri de gen:
„O cafea costă 10 lei, iar o bere costă 15 lei. Dar, eu nici nu știu prețurile, acum l-am întrebat pe George. El se ocupă de afacere, eu nu mă pricep deloc, vă zic sincer”, ne-a mai declarat Dana.
În urmă cu două luni, Daniela ne dezvăluia și cât îi costă chiria pentru cele două spații:
„Chiria în Centrul Vechi e una destul de mare, în funcție de locație, poate ajunge și la 10.000 de euro. La noi nu se mănâncă, doar se consumă băuturi. Am investit mult, și nu e vorba doar de bani, ci și de faptul că lucrezi cu oamenii. Nu avem foarte mulți angajați, vreo zece”.
Daniela Gyorfi rămâne în topul celor mai bine plătite soliste din show-biz, din generația ei, având agenda plină de spectacole.
Reporterii Playtech Știri au aflat ce onorariu are artista, pentru un recital, dar și cât costă un bilet, la concertele sale, susținute în localurile din țară și din străinătate.
În localurile din România, un bilet costă cam 350 de lei, în care este inclus și meniul, și între 50 și 80 de euro, în restaurantele din străinătate, inclusiv în cele din Anglia și din Spania.
Iar onorariul Danielei este de 2.000- 2.500 de euro, în funcție de durata și de locul desfășurării recitalului.