19 iun. 2021 | 21:45

Cât costă, de fapt, un detector de gaz pe care toți românii de la bloc ar trebui să-l aibă

Utile
Cât costă, de fapt, un detector de gaz pe care toți românii de la bloc ar trebui să-l aibă
Cât costă, de fapt, un detector de gaz pe care toți românii de la bloc ar trebui să-l aibă

Dacă te preocupă siguranța ta și a întregii familii, montarea unui detector de gaz în încăperile în care se află aparate consumatoare de gaz, precum, centrală termică, aragaz, convector, detectorul de gaz este o modalitate de semnalizare și prevenție extrem de utilă.

Cât costă, de fapt, un detector de gaz pe care toți românii de la bloc ar trebui să-l aibă

Legea în vigoare spune că persoanele care folosesc aparate conectate la instalația de gaze trebuie să monteze detectoare de gaze în funcție de anumite situații. Astfel, prevederile legale în ce privește modul de funcționare a instalațiilor ce asigură alimentarea cu gaze naturale sunt incluse în ordinul ANRE nr 5/2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale. Documentul mai prevede și obligativitatea montării detectoarelor de gaze în cazul instalațiilor interioare de gaze. Prin urmare, detectoarele de gaze sunt obligatorii în apartamentele și spațiile interioare în care există centrală termică sau un aragaz, și dacă spațiile au montate geamuri termopan.

De asemenea, regulile de funcționare în siguranță a instalațiilor ce asigură alimentarea cu gaze sunt:

  • volumul interior al încaperilor să fie de 18 mc, cu excepția bucătariilor și băilor, care trebuie să aibă un volum interior de 7.5 mc;
  • ele trebuie să asigure ventilarea și evacuarea gazelor de ardere în exterior;
  •  ferestrele trebuie să aibă 0.03 mp pentru fiecare mp al încăperii (pentru construcțiile din beton armat) și 0.05 mp pentru fiecare mc de volum net al încăperii (pentru construcții din zidărie).

Montarea detectorului de gaze este obligatorie numai în cazul în care persoanele autorizate să facă revizia tehnică sau să verifice periodic instalația constată că nu s-au îndeplinit condițiile tehnice pentru funcționarea în siguranță a instalației de gaze.

Cine montează detectorul de gaze

Montarea se face numai de către un operator termic autorizat de către ANRE, iar aparatul trebuie montat în încăperea unde funcționează aragazul și centrala termică, și trebuie racordat la o sursă de energie electrică. Atunci când au loc scăpări de gaze, senzorul o să emită zgomote puternice și o să acționeze un electroventil, care o să oprească automat alimentarea cu gaze, pentru ca riscul de producere a unui incident să fie redus. Apoi, după ce situația a fost verificată și remediată, electroventilul trebuie repornit manual, ca să se reia alimentarea cu gaze. Aceste detectoare de gaze trebuie însă înlocuite înainte de data limită de utilizare, durata de funcționare a unui senzor de gaze fiind de la cinci la șapte ani.

Sancțiuni

Costurile instalării și achiziționării detectorului de gaze sunt suportate de proprietarii spațiilor. De altfel, prețul unui detector de gaze poate varia. La Dedeman, el poate să coste între 70 și 150 de lei, la emag îl găsești la prețuri între 90 de lei și 700 de lei, iar la Romstal, îl găsești la prețuri de peste 280 de lei. De asemenea, acestui cost se mai adaugă și costurile pentru montare, în funcție de firma aleasă.

Cei care nu au montate detectoare de gaze în locuințe sunt pasibili de sancțiuni cu amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 lei, dar sancțiunile pot consta, pentru cei care nu îndeplinesc regulile pentru funcționarea în siguranță a instalației de alimentare cu gaze, chiar și în întreruperea alimentării cu gaze.