Noul stadion Steaua va avea parte de primul meci. Inaugurarea proaspetei arene va avea loc pe 7 iulie, cu un meci ce va reedita partida de la inaugurarea vechiul stadion din Ghencea, în 1974. Clubul a anunțat că s-au pus în vânzare biletele la acest eveniment istoric pentru gruparea militară. Suporterii vor putea ocupa până la 50% din capacitatea maximă a noului stadion, ce are 31.000 de locuri.
Noul stadion Steaua se apropie de „tăierea panglicii”. Construit cu aproape 100 de milioane de euro, arena din Ghencea va fi inaugurată pe 7 iulie. Cu acel prilej, CSA Steaua, echipa din Liga 2, o va întâlni pe OFK Belgrad, din Liga 3 din Serbia. Partida va fi o reeditare a meciului ce a inaugurat și vechea arena din Ghencea, în aprilie 1974. Tot atunci, „eroii de la Sevilla” vor avea parte de o ceremonie prin care se vor sărbători cei 35 de ani scurși de la cucerirea Cupei Campionilor. Săptămâna trecută, șeful clubului militar, colonelul Răzvan Bichir a precizat că, tot pe 7 iulie, „eroii de la Sevilla” vor avea parte de o ceremonie specială Ei vor fi sărbătoriți la împlinirea a 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni.
Pe 4 iunie, CSA Steaua a preluat oficial arena Ghencea. Din acel moment, am făcut toate demersurile oficiale, toate eforturile pentru a operaționaliza stadionul. În paralel, ne-am ocupat și de proiectul de inaugurare al stadionului, care va avea loc pe 7 iulie, în compania OFK Belgrad. Tot în acea dată, vom sărbători și celebrarea celor 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni, a declarat Răzvan Bichir, într-o conferința de presă.
Partida CSA Steaua – OFK Belgrad va avea loc pe 7 iulie, începând cu ora 19.15, a anunțat clubul stelist pe site-ul oficial. De miercuri, 30 iunie, pot fi cumpărate bilete pentru eveniment. Ele pot fi achiziționate pe www.bilete.ro şi în reţeaua de vânzare a bilete.ro, precum şi la casele de bilete de la intrarea în Complexul Sportiv Ghencea. Preţurile biletelor sunt: Peluze – 15 lei; Tribuna a II-a – 25 lei; Tribuna I – 40 lei; bilet virtual de susţinere – 10 lei, informează csasteaua.ro. Programul caselor de bilete va fi 12.00 – 19.00, cu excepția zilei de sâmbătă, 3 iulie, când va fi 08.00 – 12.00. Duminică, 4 iulie, ele vor fi închise.
Clubul a mai anunțat că prezența spectatorilor va fi în limita a 50% din capacitatea maximă a stadionului. Purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie. Accesul pe stadion se va face începând cu ora 17.00. De asemenea, , înt tribune vor putea lua loc doar persoanele vaccinate sau care îndeplinesc normele impuse prin lege.