Cât costă aducerea în țară a rezervei de aur din Londra. Guvernatorul BNR: „Dacă la valută pierzi, d-apoi la aur”

de: Claudiu Surmei
04 07. 2019

Guvernatorul BNR a admis că rezerva de aur a României depozitată la Londra ar putea fi expusă public după ce va fi repatriată, în condițiile în care în jurul acestui subiect au apărut tot felul de mituri și conspirații. Mugur Isărescu a declarat că aducerea în țară a aurului va costa România 15-20 de milioane, dar nu a precizat la ce monedă se referă.

Guvernatorul BNR respinge ideea folosirii rezervei de aur pe piață

Parlamentul României a adoptat recent un proiect de lege care a fost inițiat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae. Acesta prevede ca BNR să repatrieze 91,5% din rezerva de aur depozitată în străinătate.

Mugur Isărescu consideră că folosirea rezervei de aur a României pe piață ar fi un risc pe care nu are rost ca țara noastră să și-l asume în acest moment. „Este o curiozitate, când obții profit din operațiuni valutare, mai vine câte un pitpalac și și ne explică că de ce nu ați făcut operațiuni cu aur? Păi de ce să riscăm aur?”, spune guvernatorul BNR.

În spațiul public au apărut în ultima vreme tot mai multe informații false cu privire la posibilitatea folosirii rezervei de aur pe piață și la profiturile uriașe de care s-ar putea bucura țara noastră în urma acestor tranzacții.

„Au fost nelalocul lor toate sugestiile cu care societatea românească a fost intoxicată, că s-ar putea obține sume fabuloase din investiții sau operațiuni cu aurul. Dacă la valută pierzi, d-apoi la aur? Intri cu aurul în operațiuni atât de riscante, încât nu merită. Este absolut normală decizia pe care am luat-o acum 10 – 12 ani, să lăsăm aurul acolo, ca activ de ultimă instanță. Dacă legea va fi promulgată de președinte, ne costă 15 – 20 de milioane să îl aducem aici, să se lămurească lumea că există, să se liniștească opinia publică”, a mai spus Mugur Isărescu.