07 iun. 2020 | 19:25

Cât costă acum, de fapt, un apartament în București. Ce prețuri sunt în marile orașe din România

News
Cât costă acum, de fapt, un apartament în București. Ce prețuri sunt în marile orașe din România
Pandemia de coronavirus a început să ieftinească apartamentele

Specialiștii au atras atenția că efectele pandemiei de coronavirus care s-a abătut și asupra României în luna mai se vor resimți puțin mai târziu, asupra economiei. Ei bine, criza sanitară a început să se regăsească în piața imobiliară, care a înregistrat o ușoară scădere, însă trendul pare să fie acesta și pentru perioada următoarea. Unde se vor opri prețurile la apartamentele noi, dar și cele vechi, rămâne de văzut.

Pandemia de coronavirus a început să ieftinească apartamentele

În Capitală, efectul pandemiei de coronavirus a început să se vadă, după ce apartamentele s-au ieftinit cu 2%. Pare puțin, dar la sume mari, se simte. Potrivit unei platforme de imobiliare, citate de PRO TV, metrul pătrat util costă, în medie, 1.394 de euro. Defalcat pe tipuri de locuințe, cele vechi s-au ieftinit cu 2,6% (ajungângând la 1.346 euro/mp), iar cele noi cu 1,7% (ajungând la 1.427 euro/mp).

La Brașov, apartamentele vechi sunt val. S-au scumpit cu 1,6%, de la 1.180 la 1.199 euro/mp util. Pe de altă parte, locuințele noi s-au ieftinit cu 2,6%, de la 1.278 la 1.245 euro/mp.

Pandemia de coronavirus a început să ieftinească apartamentele

Pandemia de coronavirus a început să ieftinească apartamentele

Cea mai mare scădere de prețuri s-a înregistrat la locuințele noi din Cluj-Napoca

Și pretențiile vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca s-au înscris pe o traiectorie descendentă în mai. Locuințele noi s-au depreciat cu 2,9% (de la 1.882 la 1.828 euro/mp), iar cele vechi cu doar 0,4% (de la 1.804 la 1.796 euro/mp).

La Constanța, luna trecută, apartamentele se ieftiniseră în medie cu 1,4%. Cele vechi și-au continuat trendul descendent (de la 1.235 la 1.230 euro/mp), în timp ce locuințele noi s-au scumpit cu 2,5% (de la 1.220 la 1.250 euro/mp).

Apartamentele vechi s-au ieftinit cu 1,9% și la Timișoara, unde au ajuns să coste 1.306 euro/mp, iar cele noi cu 1% (de la 1.296 la 1.283 euro/mp).

La Iași nu sunt schimbări majore. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% (de la 1.079 la 1.087 euro/mp), iar cele noi au scăzut cu 0,2% (costă acum 1.053 euro/mp).

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Vremuri de coșmar pentru români. Sărăcia bate la ușă
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RUSIA AMENINȚĂ DIRECT MOLDOVA! PERICOLUL este URIAȘ
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro