Cât a ajuns să coste un porumb fiert pe plajă la Mamaia. Prețurile la porumb fiert pe litoral
A cumpăra produse alimentare de la vânzătorii ambulați de pe plajă reprezintă un reali risc, în principal din cauza numărului de cazuri de coronavirus care la noi a explodat în ultimele zile.
Cât a ajuns să coste un porumb fiert pe plajă la Mamaia
În plus, nimeni nu poate ști în ce condiții sunt preparate gogoșile, plăcintele sau porumbul fiert. Cu toate acestea, puțini pot rezista să-și cumpere tradiționalul porumb fiert. De menționat este faptul că, în plin sezon estival, în stațiunea Mamaia, porumbul fiert costă 5 lei, la fel ca în ultimii ani, iar vânzătorii nu i-au majorat prețul. Surprinzător este și faptul că porumbul fiert are chiar același preț ca în Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești sau Vama Veche, locuri cu mult mai ieftine față de Mamaia.
Doar că după pandemie, ne-am fi așeptat ca și prețul porumbului să țină cont de… inflație, dar este clar că vânzătorii au fost nevoiți să nu se ”arunce” la bani tocmai pentru a fi siguri că-și vor vinde produsul. Astfel, acesta a ajuns să coste tot prețul de 5 lei.
Vânzătorii mai puțini inspirați se promovează sub sloganul care a făcut carieră în vremuri îndepărtate, și anume ”Ia porumbul, neamule!”. Pe de altă parte, concurența este una acerbă, astfel că cei inventivi s-au adaptat situației și au adus un nou suflu în business.
„Pentru fete părăsite, 15 boabe gratuite!” şi „Pentru blonde şi roşcate, am adus porumb în rate”, erau sloganurile celor care ar putea fi numiți, fără teama de a greși, chiar ”poeții plajelor”, în vara anului trecut.
Despre stațiunea Mamaia
Stațiunea Mamaia este o localitate componentă a municipiului Constanța din județul Constanța, Dobrogea. Aceasta se află în nordul municipiului și este o stațiune turistică de vară a litoralului românesc. Stațiunea Mamaia are foarte puțini locuitori permanenți (7 la recensământul din 2002), dar este suprapopulată pe parcursul verii.