Românii sunt în permanență îm căutare de alternative de benzină și motorină mai ieftine din cauza prețurilor mari din țara noastră. Astfel, mulți ajung să alimenteze de pe la vecini. Astfel s-a aflat cât a ajuns să coste un litru de motorină în Bulgaria. Care sunt diferențele față de România.
Prețurile la benzină și motorină sunt mari comparat cu puterea de cumpărare a românilor, așa că mulți șoferi se gândesc la soluții alternative.
Una dintre aceste alternative o reprezintă alimentarea de la pompele vecinilor bulgari.
Un litru de motorină costă 2,81 leva în Bulgaria, adică undeva la 7,08 lei, sub prețul din România, unde este chiar și 7,29 lei la MOL.
Benzina 100 costă 2,93 leva (7,38 lei), benzina 95 costă 2,73 leva (6,87 lei), benzina A95 H costă 2,54 leva (6,40 lei), diesel 2,81 leva (7,08 lei).
Când vine vorba de GPL, prețul în Bulgari este mai mic cu 1 leu, respectiv 1,17 leva litru, ceea ce înseamnă 2,95 lei.
Un șofer român a calculat diferențele de preț din România față de Bulgaria la pompă și a spus și care este raționamentul.
„Folosind cursul BNR, unde 1 BGN = 2,516 RON și comparând tot cu stație LukOil. M-am uitat la ce mă interesa, respectiv benzina de 95, care în postare e 2,73 BGN X 2,516 RON = 6,87 RON, iar la stația din București este 6,58 RON – vezi poza de mai jos. Motorina superioară e 3,16 BGN X 2,516 = 7,95 lei iar în București e 7,58 lei, aici diferența e un pic mai mare. Se pare că doar la motorina standard e mai ieftin la bulgari, în postare e 2,81 BGN X 2,516 = 7,08 lei, iar în București 7,22 lei. In funcție însă de cursul de schimb folosit la plată, diferențele pot deveni și mai neglijabile”, a scris șoferul român pe rețeaua socială, potrivit gandul.ro.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană nu va scăpa de dependența energetică de Rusia prin impunerea embargoului asupra produselor petroliere de acolo. Contrar așteptărilor, această dependență se va aprofunda și mai mult.
Asta reiese dintr-o a analiza unui expert la think-tank-ul economic InfoTEK. Valery Andrianov este și profesor la Universitatea de Finanțe din Moscova.
De asemenea, Europa se așteaptă să înlocuiască livrările de produse petroliere rusești, în mare parte motorină, cu livrări din China și India, mai arată Valery Andrianov.
Nu în ultimul rând, și Statele Unite ale Americii, plus țările din Orientul Mijlociu pot extinde livrările de produse petroliere către Europa.