Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de miel pentru Paște. Stocurile sunt epuizate

de: Ana Chivu
21 03. 2020

Produsele alimentare pe care eram obișnuiți să le avem pe masa de Paște s-ar putea să lipsească în casele unora. Majoritatea au cheltuit bani grei pe provizii în perioada aceasta, astfel că nu vor mai avea și pentru carnea de miel. Stocurile sunt deja epuizate. Cât costă un kilogram?

Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de miel pentru Paște?

Din păcate, criza sanitară pe care o traversăm ne-a luat parcă pe nepregătite psihic și economic. Mulți n-au știu să gestioneze lururile, s-au panicat și și-au făcut provizii cât pentru luni bune de zile, făcând astfel o gaură imensă în bugetul obișnuit. Pandemia de coronavirus ne-a luat cu asalt aproape înainte de sfânta sărbătoare Pascală, președintele a făcut un apel ca românii din Diaspora să nu se întoarcă anul acesta, iar mulți vor petrece de la distanță cu familiile lor, prin telefon. Cu toate astea, cei care au avut posibilitatea să se izoleze cu cei dragi, s-au gândit deja la mesele restrânse și fără fast ca altădată pe care le vor da de Paște. Nu doar că unii români au fost extrem de precauți în privința bucatelor, dar au și făcut ravagii la unele stâne, care au rămas deja cu stocurile goale în ceea ce privește carnea de miel. ”Stoc de miei epuizat. Ferma Dorper Prăjești multumeste tuturor pentru încredere celor care au cumpărat miei de la noi! Vă asteptăm mereu cu aceeași carne de calitate”, au spus patronii la 4 zile de la anunț.

”Ferma Dorper Prăjești dă startul programărilor pentru mieii de Paști. 40 ron/kg! Rasa de oi Dorper, rasa de carne, este din ce în ce mai cautată în toate colțurile lumii! Ce o face atat de deosebită? Calitatea și gustul carnii. Carnea este extraordinar de fragedă, are o aromă delicată și blândă, fără a avea gustul pronunțat de oaie. Are puțină grăsime, iar aceasta este repartizată în mod egal, de aici și structura suculentă și fragedă a cărnii. Cel mai important, însă, este faptul că este o carne slabă, foarte sănătoasă, săracă în colesterol și fără carbohidrați”
Arăta mesajul fermei (Sursa: Agrointel.ro)

Cât a ajuns să coste un kilogram de carne de miel de Paște? Anunțul fermierilor

Prețurile fermierilor

„Am colegi din țară care mă sună și îmi spun că la carnea de miel la kilogram în viu este 16 lei. Adică de la 13-14 kilograme în sus în jur de 15 lei pe kilogram, iar de la 20 de kilograme în sus chiar 16 lei. Sunt persoane care nu își permit să plătească 20 de lei pe kilogram și nu vream să ajungem în situația să se uite lung la carne. Sacrificat de Paști ne dorim să vindem la un preț corect de 28-30 de lei sacrificat/carcasă. Dacă vorbim de 15 lei în viu l carcasă vorbim de cel puțin dublu ca preț pentru că acesta este randamentul. Anul trecut era 22-25 de lei carcasa. Iar în în viu era 9 lei”
Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de oi din România