Câștigătorul ”Balonului de Aur” 2021 s-a aflat deja, cu o lună înainte de ceremonie? Deși ceremonia acordării prestigiosului trofeu va avea loc abia în 29 noiembrie, numele laureatului a „scăpat” pe internet. Cel puțin așa arată o listă cu presupusul clasament final care a devenit virală în mediul online. Iar cel care ar urma să fie încununat drept cel mai bun fotbalist din lume ar fi chiar favoritul de anul trecut la aceeași recompensă.
Câștigătorul ”Balonului de Aur” 2021 s-a aflat deja, cu o lună înainte de ceremonie? Cel mai râvnit trofeu la nivel individual din lume este acordat de prestigioasa revistă France Football încă din 1956. Legendarul jucător bitanic care a fost și înnobilat, Sir Stanley Mathews a fost primul laureat al acestuia. Singurul fotbalist român care s-a apropiat de trofeu a fost Gică Hagi. În 1994, „Regele” a fost pe locul 4, într-un an în care câștigătorul a fost bulgarul Hristo Stoichkov, liderul „generației de aur” a Bulgariei.
”Balonul de Aur” a fost adjudecat de cele mai multe ori de Lionel Messi, cu 6 trofee, în timp ce rivalul său de generație, Cristiano Ronaldo a primit „doar” 5. Anul trecut, în mod surprinzător, trofeul nu a fost acordat, invocându-se problemele ridicate de pandemie. Dar marele favorit era polonezul Robert Lewandovski, atacantul celor de la Bayern Munchen, într-un sezon în care bavarezii câștigaseră aproape tot ce se putea, inclusiv Champions League.
Cu o lună înainte de acordarea trofeului pentru acest an, o listă cu clasamentul final a stârnit vâlvă în mediul online. Ea a fost postată pe o rețea de socializare cu precizarea că e o „scurgere” a ierarhiei ce ar fi fost deja votată de ziariști, selecționeri și căpitanii naționalelor din întreaga lume. Conform acesteia, ca o compensație, poate, câștigătorul „Balonului de Aur” ar fi chiar favoritul neîncununat de anul trecut, Robert Lewandowski. Ar fi primul din cariera polonezului, care ar deveni și primul jucător din țara sa recompensat cu acest trofeu. Lionel Messi, cel care era văzut cu prima șansă în acest an, în principal datorită câștigării Copei America cu Argentina, apare pe poziția secundă.
Podiumul este completat de Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid. Îl urmează jucătorul lui Liverpool, Mohamed Salah și play-makerul lui Chelsea, Jorginho. Locul șase îi aparține lui Kylian Mbappe, următorul clasat este N’Golo Kante, în timp ce pe opt apare numele lui Erling Haaland, „tancul” de la Borussia Dormund. Cristiano Ronaldo, cel care a plecat de la Juventus la Manchester United în vară, este abia pe locul nouă, în timp ce Top 10 este încheiat de belgianul lui Manchester City, Kevin De Bruyne. Rămâne de văzut dacă lista „scăpată” pe internet va coincide cu realitatea ceremoniei din 6 decembrie.