Carmen de la Sălciua iubește din nou. Cine este noul bărbat din viața ei, prima imagine
După un divorţ mediatizat de Culiță Sterp, Carmen de la Sălciua iubeşte din nou. Îndrăgita interpretă de muzică de petrecere a postat prima imagine cu noul bărbat din viaţa ei.
Carmen de la Sălciua are un nou iubit
După un an de la divorţul dureros de Culiță Sterp, Carmen de la Sălciua iubeşte din nou. Mai mult, a apărut şi prima imagine cu cei doi. Artista trăieşte o frumoasă poveste de iubire cu un bărbat misterios, se pare, pentru că aceasta nu a dorit să îi arate chipul. Într-un story publicat pe contul de Instagram, cântăreaţa ciocneşte un pahar de şampanie cu un bărbat, într-un cadru foarte romantic, aşa cum se poate vedea în galeria foto de mai sus.
Deşi nu a etichetat pe nimeni, este clar că întâlnirea dintre cei doi a meritat sărbătorită. Cu un şemineu în fundal şi un brad superb, aceştia nici că puteau fi mai fericiţi. Mai mult, în ultima perioadă, Carmen de la Sălciua a postat fotografii în care apar buchete uriaşe de flori, cel mai probabil primite de la noul iubit.
E clar, după o relaţie eşuată cu fostul soţ, artista este din nou fericită. Cei doi au divorţat la începutul anului acesta, după o căsnicie cu multe despărţiri şi împăcări. Tocmai acesta a fost motivul pentru care a decis să ţină lucrurile personale pentru ea. Acum, fanii se întreabă când va fi pregătită cântăreaţa să îl arate tuturor pe cel care i-a furat inima de data aceasta.
Carmen de la Sălciua, divorţ cu scandal de Culiță Sterp
Cei doi au decis să divorţeze la începutul acestui an, însă lucrurile nu mai mergeau prea bine în mariajul lor de câteva luni. Întrebat care a fost motivul pentru care s-a ajuns la despărţire, Culiță Sterp a acuzat-o pe Carmen de la Sălciua că l-ar fi trădat chiar cu cel mai bun prieten al său.
“M-am simțit trădat de cel mai bun prieten al meu, când a fost faza cu fosta mea nevastă. Ăla este un capitol închis și știe toată lumea, dar aşa de prieteni, am mai simțit trădări, dar lucruri minore. Asta a fost cea mai mare trădare. Mai ales că a venit din partea unui prieten foarte bun de-al meu”, a mărturisit acesta, la Antena Stars.
După separare, fanii aşteptau cu sufletul la gură lansarea unei piese noi, o colaborare între cei doi foşti soţi. Din păcate, bruneta a decis ca melodia să nu mai fie scoasă pe piaţă.
“Îmi cer scuze față de toți cei care ne-ați iubit împreună sau prin prisma melodiilor și așteptați cu sufletul la gură această melodie (”Întoarce-te acasă”, piesă pe care urma să o lanseze alături de Culiță Sterp). Nu va mai fi lansată și voi fi sinceră cu voi. Nu suntem niciunul doar un produs media! Suntem niște oameni care nu pot să joace niște roluri. Eu, personal, nu mai pot fi un om care zâmbește și cântă în fața unor oameni cu mii de cuțite în suflet. Fiecare are drumul lui acum! Fiecare are o carieră și fiecare are succesul lui!”, a explicat Carmen.