Carla Bruni, imagini de neratat în costum de baie. Soția lui Nicolas Sarkozy nu-şi arată deloc vârsta
Pentru Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, pare că timpul s-a oprit în loc. Fotomodelul anilor 1990 cu cel mai ridicat gaj are încă un trup perfect. La cei 54 de ani, ea a fost surprinsă în costum de baie, pe un iaht, într-o vacanță alături de soțul ei. Cei doi sunt căsătoriți din 2008 și au o fiică împreună.
Carla Bruni, imagini de neratat în costum de baie
Însă formele perfecte ale fostei Prime Doamne a Franței nu sunt… întâmplătoare, ca să spunem așa. Ea a povestit că depune „eforturi nesfârșite” pentru a „rămâne slabă”. Vezi imagini cu Carla Bruni în costum de baie, în galeria foto a articolului!
Carla Bruni a vorbit deschis despre subiectul imaginii sale în revista Madame Figaro. În vârstă de 54 de ani, Carla Bruni a precizat că nu are o „relație anume cu frumusețea, nici cea care mi se atribuie mie, nici cea a altora”.
Cum se menține în formă fosta Primă Doamnă a Franței
Ea a subliniat că, deși „frumusețea sublimă” o poate „fascina”, ea preferă „grația și farmecul”. Modelul a reflectat apoi asupra propriei înfățișări, precum și asupra „eforturilor nesfârșite” pe care le depune pentru a-și menține aspectul.
„Am o siluetă și un stil, poate, dar fac eforturi nesfârșite pentru a rămâne slabă: două ore de sport pe zi, bar, eliptică, puțin Pilates”, a spus ea, adăugând: „Frumusețea este, de asemenea, o constrângere”.
Carla Bruni a mai dezvăluit în acel interviu faptul că industria modei va rămâne familia ei, întrucât încă menține relații strânse cu alte modele, dar și persoane care activează în domeniu, precum croitoresele, coafezele, make-up artiștii și fotografii.
Carla Bruni a lăudat, de asemenea, nouă generație de modele în timpul unui interviu pentru Vogue din 2020.
„A fi model este o slujbă atât de ciudată și nu durează mult, atât de mult este despre tineret. Așa că este grozav când munca ta poate deveni parte din această poveste mai mare pe care o scriem cu toții împreună”, a spus ea.
În timpul interviului pentru revista Madame Figaro, Carla Bruni a vorbit și despre aspectul ei în copilărie, dezvăluind că înainte de pubertate, era înaltă și slabă și „se simțea invizibilă”.
Apoi, după această perioadă, percepția asupra propriului aspect fizic s-a schimbat, mai ales după ce a remarcat faptul că este privită diferit atunci când merge la plajă. Fostul model a declarat că experiența a învățat-o „plăcerea seducției”.
„Îmi place să fiu plăcută„ și să seducă „fără niciun scop sexual”, susținând că a plăcea oamenilor este „mult mai interesant” decât a fi frumoasă.