25 mart. 2020 | 15:48

Care sunt orele la care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă. Ministrul Vela explică toate condițiile

News
Care sunt orele la care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă. Ministrul Vela explică toate condițiile
Care sunt orele la care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă. Ministrul Vela explică toate condițiile

Ministrul a dat explicații pentru intervalul orar în care persoanele peste 65 ani, au voie să părăsească domiciliul. Dar și de ce s-a luat această măsură, care poate fi scurtă pentru aceștia.

Care sunt orele la care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a explicat în cadrul unui interviu de la digi24.ro, de ce persoanele în vârstă de 65 au voie să iasă în acest interval orar, respectiv 11:00-13:00, pe durata stării de urgență. Potrivit spuselor lui, două ore sunt deajuns pentru persoanele vârstnice. Pentru a putea achiziționa bunurile necesare, dar și pentru a face sport.

Programul este unul potrivit, deoarece dacă se trece peste cele două ore, aceștia vor putea intra în contact cu mai multă lume. În situația de față, ministrul consideră că cele două ore sunt necesare și binevenite. Totodată, sunt măsuri de prevenire care îi ajută în special pe pensionari, dar cu aceste condiții își pot vizita nepoții sau prietenii la nevoie

„În afara acestui interval, bătrânii nu au recomandarea de a ieși, nu am vrut să luăm măsuri dure de a nu ieși deloc, tocmai pentru a le asigura confortul, să se plimbe, să își viziteze un prieten la nevoie, să își ajute un nepot.
În această situație delicată am considerat că cele două sunt necesare și binevenite pentru cei peste 65 de ani.”, a precizat Marcel Vela.

Care sunt orele la care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă. Ministrul Vela explică toate condițiile

Care sunt orele la care persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă. Ministrul Vela explică toate condițiile

Ce prevede ordonanța militară pentru persoanele în vârstă

Ordonanța militară, care a intrat în vigoare de astăzi prevede mai multe măsuri de protecție împotriva noului virus. Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței, este permisă doar în intervalul 11:00-13:00, strict pentru anumite motive:

  • Deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesități de bază ale persoanelor. Dar și pentru plimbarea animalelor de companie sau domestice.
  • Deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată, dar nici realizată de la distanță.
  • Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea sau însoțirea unui minor,  sau asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități. Dar și în cazul deces al unui membru din familie.
  • Deplasarea scurtă în apropierea locuinței sau a gospodăriei, legate de activitatea fizică sau individuală a persoanelor, dar și pentru nevoile animalelor de companie sau domestice. Este exclusă însă activitatea fizică în colective.
Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro