18 mai 2020 | 20:08

Care sunt, de fapt, cele 22 de zone metropolitane din România. Aici nu ai nevoie de declarație

Știri generale
Care sunt, de fapt, cele 22 de zone metropolitane din România. Aici nu ai nevoie de declarație
Care sunt, de fapt, cele 22 de zone metropolitane din România. Aici nu ai nevoie de declarație

Românii au voie să circule în localități, dar şi în zonele metropolitane, fără declaraţie pe propria răspundere, potrivit noilor reguli impuse de starea de alertă. Zonele metropolitane se întind până la 30 de kilometri în jurul marilor orașe de care aparțin.

Care sunt, de fapt, cele 22 de zone metropolitane din România unde nu este nevoie de declarație

Potrivit legii, zona metropolitană este aceea care ”cuprinde teritoriul administrativ al oraşului centru polarizator şi al unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanţe de până la 30 km, care respectă condiţia de contiguitate spaţială şi în cadrul căruia s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri”.

Astfel, zona metropolitană există independent de oraşul în jurului căruia gravitează, fără a avea personalitate juridică. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din decembrie 2019, document denumit ”Modele de Cooperare Interjuridiscţională”, România are în acest moment 22 de zone metropolitane.

În zonele metropolitane nu este nevoie de declarație pe proprie răspundere

În zonele metropolitane nu este nevoie de declarație pe proprie răspundere

Iată care sunt cele 22 de zone metropolitane:

Zona Metropolitană Alba Iulia

Anul înfiinţării: 2007  Membrii actuali: Municipiile Alba Iulia şi Sebeş, oraşul Teiuş; Comune: Vinţu de Jos, Sântimbru, Ciugud, Ighiu, Galda de Jos, Cricău, Berghin, Meteş.

Zona Metropolitană Bacău

Anul înfiinţării: 2007 Membrii actuali: Municipiul Bacău, Oraşul Buhuşi, Comune: Bereşti-Bistriţa, Buhoci, Faraoani, Filipeşti, Gioseni, Hemeiuş, Iteşti, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobeşti, Prăjeşti, Sărata, Săuceşti, Secuieni, Tamaşi, Blăgeşti, Horgeşti şi Traian.

Zona Metropolitană Baia Mare

Anul înfiinţării: 2006 Membrii actuali: Municipiul Baia Mare, Oraşe: Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare şi Tăuţii Măgherăuş; Comune: Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Coltău, Copalnic Mănăştur, Dumbrăviţa, Groşi, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni şi Valea Chioarului.

Zona Metropolitană Botoşani

Anul înfiinţării: 2012 Membrii actuali: Municipiul Botoşani, Oraşul Bucecea, Comune: Vlădeni, Mihai Eminescu, Roma, Răchiţi, Stăuceni, Băluşeni şi Curteşti.

Zona Metropolitană Braşov

Anul înfiinţării: 2006. Membrii actuali: Municipiul Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Municipiile Săcele şi Codlea; Oraşe: Râşnov, Ghimbav, Predeal şi Zărneşti; Comune: Sânpetru, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Bod, Hălchiu, Cristian, Crizbav, Feldioara, Vulcan şi Budila. Populaţia totală: 410,808 locuitori.

Zona Metropolitană Bucureşti

Anul înfiinţării: 2016. Membrii actuali: Municipiul Bucureşti, Judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov. Populaţia totală: 2.2 mil. locuitori.  În prezent, Zona Metropolitană Bucureşti are aceeaşi membri de la momentul înfiinţării.

Zona Metropolitană Constanţa

Anul înfiinţării: 2007. Membrii actuali: Municipiul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa; Oraşe: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu şi Techirghiol; Comune: 23 August, Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna, Lumina, Mihai Kogălniceanu, Poarta Alba, Tuzla şi Valu lui Traian. Populaţia totală: 434,265 locuitori.

Zona Metropolitană Cluj Napoca

Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Cluj Napoca; Comune: Aiton, Apahida, Baciu, Bontida, Borsa, Jucu, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gîrbău, Petreştii de Jos, Tureni, Vultureni, Sânpaul, Săvădisla şi Gilău. Populaţia totală: 418,153 locuitori.

Zona Metropolitană Craiova

Anul înfiinţării: 2009. Membrii actuali: Municipiul Craiova; Oraşe: Filiaşi şi Segarcea; Comune: Almăj, Brădeşti, Breasta, Bucovăţ, Calopăr, Cârcea, Coşoveni, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Işalniţa, Malu Mare, Mischii, Murgaşi, Pieleşti, Predeşti, Şimnicu de Sus, Teasc, Terpezita, Ţuglui, Vârvoru de Jos şi Vela. Populaţia totală: 356,544 locuitori.

Zona Metropolitană Deva – Hunedoara

Anul înfiinţării: 2008 Membrii actuali: Municipiile Deva şi Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Oraşe: Simeria şi Călan, Comune: Băcia, Cârjiţi şi Pestişu Mic.

Zona Metropolitană Iaşi

Anul înfiinţării: 2004. Membrii actuali: Municipiul Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi; Comune: Aroneanu, Bîrnova, Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria, Movileni, Comarna, Prisăcani, Ţuţora, Mogoşeşti, Dobrovăţ. Populaţia totală: 403,572 locuitori.

Zona Metropolitană Oradea

Anul înfiinţării: 2005 Membrii actuali: Municipiul Oradea, Comune: Biharia, Borş, Cetariu, Girişu de Criş, Ineu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei şi Toboliu.

Zona Metropolitană Piteşti

Anul înfiinţării: 2012 Membrii actuali: Consiliul Judeţean Argeş, Municipiul Piteşti, Oraşul Ştefăneşti, Comune: Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Mărăcineni, Miceşti şi Moşoaia Populaţia totală*: 206,082 locuitori.

Zona Metropolitană Ploieşti

Anul înfiinţării: 2009 Membrii actuali: Municipiul Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Oraşe: Băicoi, Boldeşti Scăieni, Buşteni şi Plopeni, Comune: Ariceştii-Rahtivani, Bărcăneşti, Berceni, Blejoi, Brazi, Bucov, Dumbrăveşti, Păuleşti, Târgşorul Vechi şi Valea Călugărească.

Zona Metropolitană Reşiţa

Anul înfiinţării: 2013 Membrii actuali: Municipiul Reşiţa, Oraşul Bocşa, Comune: Ocna de Fier, Dognecea, Goruia, Târnova, Văliug, Brebu Nou, Lupac şi Caraşova Populaţia totală*: 100,957 locuitori.

Zona Metropolitană Roman

Anul înfiinţării: 2009 Membrii actuali: Municipiul Roman, Comune: Gherăeşti, Ruginoasa, Boteşti, Ion Creangă, Văleni, Poienari, Icuşeşti, Moldoveni, Bahna, Dulceşti, Horia, Sagna, Făurei, Pânceşti, Boghicea, Bozieni, Doljeşti, Gâdinţi, Oniceni, Secuieni, Valea Ursului, Tămăşeni, Bîra şi Stăniţa Populaţia totală*: 129,507 locuitori.

Zona Metropolitană Satu Mare

Anul înfiinţării: 2013 Membrii actuali: Municipiile Satu Mare şi Carei, Oraşe: Ardud şi Tăşnad, Comune: Agriş, Apa, Beltiug, Berveni, Căpleni, Craidorolţ, Culciu, Doba, Dorolţ, Foieni, Gherţa Mică, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Moftin, Odoreu, Oraşu Nou, Păuleşti, Terebeşti, Turţ, Valea Vinului şi Viile Satu Mare.

Zona Metropolitană Suceava

Anul înfiinţării: 2011. Membrii actuali: Municipiul Suceava, Oraşul Salcea; Comune: Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Udeşti, Hânţeşti şi Dărmăneşti. Populaţia totală: 167,095 locuitori.

Zona Metropolitană Târgu Mureş

Anul înfiinţării: 2006 Membrii actuali: Municipiul Târgu-Mureş, Oraşul Ungheni, Comune: Acăţari, Ceuaşu de Câmpie, Corunca, Crăciuneşti, Cristeşti, Ernei, Gheorghe Doja, Livezeni, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Sîngeorgiu de Mureş şi Sînpaul.

Zona Metropolitană Timişoara

Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş; Comune: Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa nouă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Şag. Populaţia totală: 387,604 locuitori.

Zona Metropolitană Vaslui

Anul înfiinţării: 2015 Membrii actuali: Municipiul Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Comune: Bălteni, Deleşti, Laza, Lipovăţ, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Puşcasi, Ştefan cel Mare, Văleni şi Zăpodeni Populaţia totală*: 86,943 locuitori.

Zona Metropolitană Zalău

Anul înfiinţării: 2015 Membrii actuali: Municipiul Zalău,  Oraşe: Cehu Silvaniei, Jibou, Şimleu Silvaniei, Comune: Agrij, Crasna, Creaca, Crişeni, Dobrin, Hida, Meseşenii de Jos, Mirşid, Pericei, Sălăţig, Sărmăşag, Vârşolţ, Hereclean şi Bocşa.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro