Când vine vorba de porțiuni de pământ care nu au fost cucerite sau revendicate de niciun stat, se remarcă ținutul Mary Bird Land, situat în Antarctica rece. Însă puțini știu despre o regiune aflată în Africa, pe care niciun stat nu o dorește. Haideți să vedem de ce oare această regiune deșertică nu a fost niciodată locuită.
În Africa, există o regiune de mărimea Luxemburgului, aflată între Sudanul de Nord și Egipt, pe care niciun stat nu o revendică. Fiind un deșert vast, această regiune africană rămâne unul dintre puținele locuri din lume în care nu au existat niciodată așezări umane. Bizar dacă stăm să ne gândim că Egiptul are nu mai puțin de 100 de milioane de locuitori, iar Sudanul are 42 de milioane.
Cu o suprafață de 2.060 de kilometri pătrați, Bir Tawil nu aparține niciuneia dintre aceste țări, fiind declarată legal ”terra nullius”, sau ”pământ nul”, iar denumirea provine de la consecințele conflictului dintre cele două națiuni africane între care se află.
Astfel, în cazul în care Egiptul sau Sudanul revendică acest teritoriu, se presupune că ar trebui să renunțe la Triunghiul Hala’ib din vecinătate, care este mult mai valoros, deoarece nu are ieșire la mare.
Interesant este că regiunea din dreapta hărții lui Bir Tawil care are acces la Marea Roșie este cunoscută sub numele de Triunghiul Hala’ib, acordat de Marea Britanie Sudanului pe motiv că triburile nomade au locuit acolo timp de mulți ani.
Bir Tawil, pe de altă parte, a fost concesionată Egiptului, astfel încât granița să nu mai fie complet dreaptă, ci cu aceste două forme ciudate: una trapezoidală și cealaltă, în partea dreaptă a hărții, în formă de triunghi.
Împărțirea teritoriului de frontieră a rămas astfel până în 1956, când colonia s-a retras, iar Egiptul și Sudanul au obținut independența, ceea ce le-a dat dreptul de a-și atribui propriile frontiere.
Bir Tawil, teritoriul pe care nicio țară din lume nu îl vrea
În mod logic, Triunghiul Hala’ib era mult mai valoros, având acces la mare și mari rezerve de petrol. Cu toate acestea, Bir Tawil a rămas un pustiu de căldură, nisip și soare, cu temperaturi de 40 de grade Celsius timp de trei sferturi din an. În plus, Hala’ib dispune de o infrastructură minimă pentru a se putea măcar traversa teritoriul.
Egiptul l-a revendicat rapid, iar în 1958 și-a trimis trupele cu intenția de a-l lua de la Sudan. Cu toate acestea, conflictul s-a împotmolit și țara a încetat să mai facă presiuni asupra Sudanului pentru a ceda teritoriul.
În 1992, o companie petrolieră canadiană a primit un permis de exploatare maritimă din partea Sudanului, ceea ce nu a fost pe placul Egiptului. Drept urmare, disputa dintre ei a izbucnit din nou, determinând compania canadiană să renunțe la planurile sale de a exploata economic zona.
Odată cu sosirea anului 2000, Sudanul a renunțat și a cedat controlul asupra Triunghiului națiunii vecine, iar aceasta din urmă și-a retras apoi trupele.
Așa se face că, în prezent, niciuna dintre țări nu vrea să își afirme suveranitatea asupra Bir Tawil, deoarece acest lucru ar însemna să renunțe la drepturile lor asupra triunghiului Hala’ib.
Pe hărțile egiptene, însă, Bir Tawil este indicat ca aparținând Sudanului, în timp ce pe hărțile sudaneze, acesta apare ca făcând parte din Egipt. În practică, se crede în general că Bir Tawil nu aparține nimănui, notează elconfidencial.com.
Citește și: Povestea celui mai radioactiv lac din lume. Nu te poţi apropia de el, te ucide într-o oră