Care este pluralul cuvântului zacuscă. Ai folosit forma greșită toată viața ta

de: Corina Oprea
29 07. 2023

Te-ai întrebat vreodată care este pluralul cuvântului zacuscă? Mulți dintre noi folosesc o formă greșită, considerând-o corectă. Vezi cum se spune, de fapt, când vrei să vorbești despre acest preparat la plural și care sunt cele mai comune forme greșite.

Are sau nu zacuscă formă de plural?

Limba română este una extrem de grea, pe care străinii își doresc să o învețe, dar au parte de multe provocări în încercarea lor. Se pare că și vorbitorii nativi mai întâmpină uneori probleme, pentru că are o mulțime de reguli.

Zacusca este un preparat culinar extrem de îndrăgit, pe care majoritatea gospodinelor îl pregătesc pentru iarnă. Este făcut din vinete, gogoşari, ceapă și se prepară foarte ușor. Mai dificilă, este, însă, forma de plural a cuvântului în sine.

Acest cuvânt îşi are etimologia din rusescul zakuska, care a fost preluat de români ulterior. Deși de obicei preferăm să numărăm borcanele și  credem că  nu există o formă de plural pentru acest cuvânt, este bine de știut că zacuscă are, de fapt, plural.

Care este forma corectă de plural a cuvântului zacuscă

Mulți tind, însă, să spună o zacuscă, două zacuști, dar pluralul este, de fapt, altul. Nu te-ai fi gândit la această formă, deși nu diferă prea tare de cea pe care o folosim în mod eronat.

Totuși, cea greșită este mai ușor de pronunțat, motiv pentru care se bucură și de mai mare popularitate. Ei bine, află că se spune o zacuscă, două zacuște. Poate părea ciudat, dar aceasta este singura formă acceptată în limba noastră.

”ZACÚSCĂ, zacuşte, s.f. Gustare, aperitiv: spec. preparat culinar făcut din vinete, gogoşari, ceapă etc., prăjite în ulei, ori din peşte cu garnitură de legume. – Din rus. zakuska.”, se arată în DEX.

Limba română este foarte dificilă, plină de capcane și de multe ori tindem să folosim cuvintele cu forma greșită sau într-un context nepotrivit. Uneori suntem convinși că este corect, dar avem surpriza să aflăm că am comis o mare eroare.

Este foarte important să citim cât mai mult, să intrăm în contact cu tot felul de cuvinte, pentru că doar prin exercițiu ne vom îmbunătăți abilitățile de comunicare.